Opt cetățeni din Siria şi Kuweit au traversat Dunărea cu o barcă gonflabilă
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Porţile de Fier II au depistat în zona de competenţă opt cetăţeni din Siria și Kuweit, adulţi şi copii, care au traversat fluviul Dunărea cu ajutorul unei ambarcaţiuni, pentru a intra ilegal în Romania din Serbia.
În data de 09.06.2021, în jurul orei 11.00, la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Porţile de Fier II, judeţul Mehedinţi, a avut loc o acțiune privind prevenirea şi combaterea migrației ilegale în zona de competenţă. Astfel, la malul Dunării, pe direcția km flv. 892, în zona pădurii Halânga, au fost descoperiți opt cetăţeni străini, fără documente de identitate asupra lor.
Imediat, persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului pentru verificări, unde li s-a făcut triajul epidemiologic.
În cadrul primelor verificări, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetățeni din Siria și Kuweit, cinci adulți, cu vârste cuprinse între 30 şi 40 de ani și trei copii, cu vârste cuprinse între 3 şi 12 ani.
De asemenea, în cadrul cercetărilor, cetăţenii străini au declarat că au trecut frontiera din Serbia, cu o ambarcaţiune gonflabilă cu motor, condusă de unul dintre ei, care apoi a fost abandonată la malul românesc al Dunării.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, pentru depistarea tuturor persoanelor implicate și pentru a stabili întreaga arie infracțională, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.