Operațiunea “Oligarhul” a căzut (și) în Moldova. Deocamdată
Criza din Republica Moldova te trage de mânecă să observi asemănări îngrijorătoare cu evoluțiile politice din România ultimilor ani. Statul de dincolo de Prut condus până vineri de metro-masculul politic Vlad Plahotniuc este pur și simplu o demonstrație pe viu la cât de rău ar fi arătat România dacă transformarea ei oligarhică mergea până la capăt. Am fi fost o țară spoliată de un partid-haită condus de un șef omnipotent care, cu piciorul pe gâtul instituțiilor cheie din stat, hrănește populația captivă cu pomeni, teorii ale conspirației și propagandă otrăvită. În esență, un pașalâc cu pașă creștin.
Personaje de tipul lui Vlad Plahotniuc au fost și sunt instrumente create în zona tampon a Rusiei cu Occidentul pentru a sluji unor interese de grup. Denumirea generică de ”oligarhi” nu acoperă însă total rolul lor. Astfel de lideri sunt totodată mega-cârtițe implantate să ruineze sau măcar să slăbească din interior țări vecine Rusiei care s-au desprins sau vor să se desprindă din încleștarea Marelui Urs. Iar România și Republica Moldova sunt exact în această zonă. Sunt în linia întâi. Și cu toate că lucrurile par tranșate în ce ne privește, nimeni nu poate garanta cu toată gura că occidentalizarea la granița de Vest a Rusiei e ireversibilă. Moscova reușește să ne țină de 30 de ani într-un balans geo-strategic în care suntem forțați să pendulăm mereu între un viitor european democratic și prosper și un trecut autoritarist altoit cu retard economic. E un skanderbeg continuu între progres și restaurație. Ca să facă asta, Moscova folosește eficient resursă umană ”din interior”. Spre deosebire de acum 80 de ani aceasta nu mai este adusă pe tancuri. Azi tehnologia permite să fie construite contexte astfel încât oamenii Moscovei să fie aleși democratic, chiar de electoratul-victimă.
Nu trebuie să deruteze faptul că Vlad Plahotniuc este o producție românească. România pare a face demult, în relația cu Moldova, jocul unui fals pro-european, contribuind de fapt la menținerea stării de corupție și sărăcie de peste Prut. Iar Vlad Plahotniuc e una din dovezi. E în logica contextului faptul că autoritățile românești în cazul lui au făcut jocuri pe librete scrise la Moscova. Prin urmare, este foarte posibil ca Plahotniuc să fi fost nășit și de ruși și de români. Cert este că geneza politică a lui Vlad Plahotniuc a fost amorsată la București. El devine persoană publică în momentul în care este numit de Dan Ion Popescu, fost ministru al Economiei în Guvernul Năstase, director la Petrom Moldova SA, parte a grupului Petrom România. Din acest moment, a urmat un drum ascendent constant până când lucrurile au luat-o razna cu totul. Pas cu pas, sprijinit din afară, Vlad Plahotniuc a supus prin șantaj, teroare sau bani toate instituțiile cheie din Republica Moldova: Justiția, Curtea Constituțională, parlamentul, guvernul, mass-media, Banca Națională, Centrul Anticorupție, sistemul de asigurări. A fost jupânul absolut al Moldovei, omul care decidea totul peste Prut. Ca stat în stat, Plahotniuc a avut grijă să susțină mereu oamenii și politica Moscovei (Dodon este o pupilă a sa). A propus Rusiei schimbarea cursului politic al Republicii Moldova, cu o reorientare pe față spre Moscova şi soluţionarea problemei transnistrene prin intermediul federalizării republicii. Harașo, numai că, între timp situația a depășit cu mult cadrul inițial pentru care a fost creată. Jucător de lung parcurs la prea multe capete, Vlad Plahotniuc era pro-Rusia la Moscova și anti-Rusia la Bruxelles și Washington. Marile puteri și-au dat seama târziu că l-au scăpat din mână. Pentru că patronul Moldovei a țesut în jurul lui o rețea politico-infracțională redutabilă. Acuzațiile și dosarele penale (făcute chiar de ruși!) încep să apară în serie. Plahotniuc este acuzat de spălare de bani cu sutele de milioane de dolari, constituirea de grup infracțional, tentativă de omor și omor deosebit de grav. Fostul șef de la Chișinău este însă intangibil pentru că are justiția moldoveană la picioare. Ba mai mult, folosește politic acuzațiile și dosarele penale făcute la Moscova, acuzând Rusia că prin astfel de mijloace vrea să oprească democratizarea Republicii Moldova. Se plânge totodată Occidentului că se află sub o presiune mediatică imensă din partea Rusiei, deși chiar el e cel care a blocat televiziunile românești să emită în Moldova lăsând populația sub tirul propagandistic exclusiv al snopului de televiziuni rusești. În plus, baza de date cu înregistrări compromițătoare pe care ar avea-o fostul boss de la Chișinău dă acum coșmaruri multor VIP-uri pe axa Chișinău-București-Moscova-Bruxelles de teamă că informațiile ar putea deveni publice. Toxicitatea personajului a devenit insuportabilă. Numai așa se explică cum s-a ajuns ca UE, SUA și Rusia să pună împreună umărul la debarcarea lui Vlad Plahotniuc de la butoanele Moldovei. Lucru care în cele din urmă s-a întâmplat.
Chestiunea surprinzătoare este că noi încă ni-l asumăm pe Vlad Plahotniuc. Știți cum se spune, prima reacție e cea adevărată. Iar reacția de susținere pe care ministrul de Externe român a avut-o la cald în momentul declanșării crizei moldovene nu lasă loc de interpretări. România aia veche, securistică și antieuropeană, e și ea parte în afacerea Plahotniuc. Și dată fiind vârsta și CV-ul domnului Meleșcanu, sunt sigur că domnia sa cunoaște bine dedesubturile din acea Românie veche și se pare, nemuritoare. Iar prin Vlad Plahotniuc toate drumurile duc până la urmă la Moscova. La fel ca drumurile cu misiune dubioasă făcute în ultimi ani acolo ba de șeful Curții Constituționale a României, ba de ministrul de Finanțe. Știți, în lumea lucrăturilor conspirative care cad sub incidența trădării de țară, sunt momente în care întrevederea ”față-n-față” e inevitabilă. E vorba, în principal, de situația în care trebuie eliminat riscul de a lăsa ceva scris în urmă. În acest caz, procedura de transmitere a informațiilor și datelor se face prin viu grai. Și nu pot atunci să nu întreb ce jocuri politice a făcut președintele Curții Constituționale a României la Sankt Petersburg în 2018, deși i se recomandase să nu se expună. Dar escala ciudată din această primăvară pe care ministrul Finanțelor a făcut-o la Moscova în drum spre Cuba ce rol a avut? Sunt aceste atingeri nefirești ale oficialilor români cu Moscova parte din operațiunea de oligarhizare a României după modelul Plahotniuc? Poate vom afla cândva.
Privind retrospectiv, pare mai clar acum că atunci când la București se vorbea de unire cu frații de peste Prut, nu Moldova era vizată să se unească cu democrația din România, ci ditamai România, țară membră NATO și UE, trebuia unită cu oligarhia din Moldova lui Plahotniuc. Deocamdată, proiectul ”Oligarhul” a picat în ambele țări. Oare ce ne mai pregătește mama Rusia în continuare? Pentru că, dacă nu v-ați dat încă seama, ea nu ne va părăsi definitiv niciodată!
Iar un nou oligarh poate promova oricând din tagma ”patrioților”!
Adrian SĂLĂGEAN
