Openville Timişoara devine Iulius Town

Companiile IULIUS şi Atterbury Europe anunţă că Openville Timişoara, primul proiect cu destinaţie mixtă din vestul României, devine Iulius Town, nume inspirat de ataşamentul timişorenilor faţă de brandul Iulius. Ideea extinderii brandului, de la Openville la Iulius Town, a fost insuflată de aprecierea deosebită pe care o au timişorenii faţă de Iulius Mall, care s-a impus, încă de la inaugurarea sa din 2005, drept lider al ofertei de shopping din regiune, un reper al oraşului şi unul dintre locurile preferate de petrecere a timpului liber.

Proiectul în valoare de peste 220 de milioane de euro, cea mai mare investiţie în real estate din regiunea de vest a ţării, a fost gândit de la început să integreze Iulius Mall Timişoara, completat acum cu funcţiuni de office, retail şi entertainment.

Sub noul nume, proiectul urbanistic rămâne neschimbat, menţinându-se toate componentele prevăzute iniţial: pol regional de business, cea mai mare zonă de retail din vestul ţării, un parc, săli de evenimente şi noi locuri de parcare.

Prima etapă de dezvoltare a ansamblului mixt Iulius Town, aflată în curs de finalizare, va include: 120.000 mp de retail, 450 de magazine, noi branduri, un nou concept de cinema, cel mai mare centru de sănătate şi fitness din România, trei săli de evenimente, restaurante şi cafenele tematice, 100.000 mp de spaţii office, un tunel auto şi 4.070 de locuri de parcare. Iulius Town include şi un parc superb, care va oferi un adevărat spectacol al naturii indiferent de anotimp. Mii de arbori din specii variate, lac, carusel etajat, locuri de joacă pentru copii şi un patinoar se numără printre atracţiile spaţiului verde. Mai multe informaţii sunt disponibile pe noul website www.iuliustown.ro.

Noul nume şi identitatea vizuală create pentru proiectul mixt dezvoltat la Timişoara sunt produsul colaborării cu agenţia de branding innerpride. D

Iulius Town va reprezenta principala atracţie de business, shopping şi loisir din vestul ţării. Până în prezent, proiectul a livrat pe piaţa din Timişoara 50.000 mp de spaţii de birouri, în clădirile clasa A UBC 1, UBC 2 şi UBC 3, care s-au impus drept pol de business al regiunii. În ansamblul mixt se lucrează la cel de-al patrulea imobil office, care va fi cea mai înaltă clădire din România (155 metri, 27 de etaje), la noile spaţii de retail, la amenajarea parcului, la o nouă parcare subterană şi la un tunel auto, care va fluidiza traficul din întregul areal.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *