ONAC a reluat procedura privind achiziţionarea tabletelor pentru elevi, în regim de urgență
Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate (ONAC) a reluat, luni, procedura privind achiziţionarea de dispozivite conectate la internet. Contractul vizează cumpărarea, prin negociere directă, a peste 167.000 de dispozitive, iar ofertele se depun până vineri, la ora 12.00.
ONAC a anunţat, luni seară, reluarea procedurii avand ca obiect achizitionarea de ”Dispozitive electronice cu conexiune la internet necesare facilitării activităţilor didactice la distanţă”.
”Având în vedere începerea noului an şcolar 2020 – 2021, sub incidenţa stării de alertă, în situaţia de faţă determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 la nivel naţional, suspendarea activităţilor didactice de predare, evaluare, care presupun interacţiunea faţă în faţă, poate să fie dispusă de autorităţile din domeniu când situaţia epidemiologică o impune. În condiţiile unei potenţiale limitări a interacţiunii la clasă/cursuri este imperios necesar asigurarea resurselor educaţionale adecvate şi implicit secţiunea raporturilor juridice în privinţa asigurării dreptului fundamental la învăţătură, potrivit căreia Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate în calitate de instituţie abilitată urmează să deruleze în regim de urgenţă, în numele şi pentru Ministerul Educaţiei şi Cercetării, procedura de negociere fără publicare prealabilă a unui anunţ de participare având ca obiect achiziţionarea de dispozitive Electronice cu conexiune la internet necesare facilitării activităţilor didactice la distanţă”, se arată în anunţul ONAC.
– Lot 3 Regiunea Nord – Est 1 (Bacău, Botoşani, Neamţ)
Valoarea estimată fără TVA: Intervalul între: 11.310.251 şi 14.873.948 lei
– Lot 4 Regiunea Nord – Vest (Bihor, Bistriţa – Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare, Sălaj)
Valoarea estimată fără TVA: Intervalul între: 10.658.823 – 14.796.806 lei
– Lot 5 Regiunea Vest (Arad, Caraş – Severin, Hunedoara, Timiş)
Valoarea estimată fără TVA: Intervalul între 6.405.383 şi 8.988.410 lei
– Lot 6 Regiunea Sud – Vest (Dolj, Olt, Vâlcea, Mehedinţi, Gorj)
Valoarea estimată fără TVA: Intervalul între: 10.524.201 şi 14.382.857 lei
– Lot 8 Regiunea Sud – Est (Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea, Vrancea)
Valoarea estimată fără TVA: Intervalul între: 11.302.688 şi 15.601.510 lei
– Lot 9 Zona Nord – Est 2 (Iaşi, Suceava, Vaslui)
Valoarea estimată fără TVA: Intervalul între: 11.927.393 şi 15.645.880 lei
ONAC anunţă că cele şase loturi au fost anulate în cadrul licitaţiei anterioare, care s-a soldat doar cu încheiarea unui contract pentru trei loturi.
Valoarea totală estimată a achiziţiei se situează între 62,1 şi 84,2 milioane de lei fără TVA.
Ofertele trebuie depuse până în 18 septembrie, la ora 12.00, iar la ora 12.15 vor fi deschise. Procedura prevede şi o etapă de negociere în vederea îmbunătăţirii ofertei preliminare.
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a anunţat, în 5 decembrie, că, în urma licitaţiei desfăşurate de Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate (ONAC) există o companie care a câştigat licitaţia pentru asigurarea a trei loturi de tablete, respectiv peste 82.000 de dispozitive.