OMS avertizează că este prea devreme să încetinim lupta împotriva covid-19

Nivelul transmiterii noului coronavirus în Europa este în continuare prea mare, iar din acest motiv este ”prea devreme pentru a încetini”, având în vedere că serviciile în domeniul sănătăţii întâmpină dificultăţi în a face faţă unei multiplicări a contaminărilor, avertizează directorul însărcinat cu Europa la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) Hans Kluge, relatează Reuters.

”Trebuie să avem răbdare. Este nevoie de timp pentru vaccinare”, subliniază el într-un briefing online.

”O reducere a transmiterii (noului coronavirus) necesită un efort ssţinut şi constant. Reţineţi că un pic peste 3% dintre locuitorii (Europei) au avut o infectare confirmată covid-19. Zonele cel mai dur afectate o dată pot fi afectate din nou”, a avertizat el.

După ce 35 de ţări europene şi-au lansat deja campanii de vaccinare, Hans Kluge estimează că ritmul producerii şi distribuirii vaccinurilor nu răspunde încă aşteptărilor.

”Acest paradox – în care comunităţi simt că sfârşitul (epidemiei) este aproape mulţumită vaccinului dar sunt îndemnate, în acelaţi timp, să adere la măsuri restrictive în vederea contracarării unei noi ameninţări – este o sursă de tensiuni, angoasă şi confuzie. Acest lucru este întru totul de înţeles în aceste crcumstanţe”, subliniază directorul european al OMS.

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *