Omenia de la români pentru români. În Mărginime, la Cabana comunității MGS (GALERIE FOTO)
În ultima parte din toamna spectaculoasă și caldă a lunii noiembrie, am luat drumul Munților Cindrel, din zona Sibiului.
Deși nu se anunța timp ploios, ștergătoarele de la parbrizul celebrului EVO de HD și-au făcut treaba în ritm susţinut până ce am trecut de autostrada ce leagă Deva de Sibiu, apoi am lăsat ploaia în spate.
După aproximativ două ore, Grupul exploratorilor a intrat pe șosele înguste străjuite de șiruri de case în stil săsesc spre Cisnădie, către Valea Sadului. Ajunși la „Căsuța cu Povești”, punctul de reper care indică și drumul de acces spre Păltiniș, sub aripa Alexandrei Marcu, grupul temerarilor, adică în jur de 20 de copii și câțiva părinți și-au dat salutul de pornire la pas spre o nouă aventură pe drumul galben, după marcajul de traseu, „semnul oului”, cum l-a botezat Raisa, o puștoaică de vreo 10 ani, dârză și foarte ocoșă.
Aproape trei ore am urcat prin păduri de foioase dezgolite, țintuite în așternuturi ruginii. Peisajul de toamnă târzie, în aceste locuri pare mai accentuat față de cel de acasă.
Traseul a fost unul accesibil, având în vedere că erau și copii de cinci ani care au făcut față cu brio, unii erau chiar la prima lor ieșire de acest fel.
Dar cu joaca, poveștile, pauzele de odihnă, poze de neratat, după pauza de dulce, în care cu toții au primit ciocolată de casă făcută pentru prima dată de către Alexandra, timpul s-a scurs pe nesimţite.
Peste vreo zece văi și tot atâtea dealuri golașe, mai mult sau mai puțin abrupte, înconjurați de un peisaj desprins parcă din Miorița, unde stânele împrăștiate erau cocoțate pe câte o coastă sau alta de deal, undeva, pe la cota 1100, se zărește și cabana unde eram așteptați – MGS…
Dar, ce înseamnă MGS și care este povestea cabanei din vârful dealului cel mai aproape de cer?
Pot spune că popasul pe care l-am făcut aici a fost o binecuvântare, iar surprizele de care am avut parte nu pot fi descrise prin cuvinte. Situarea cabanei pe cel mai înalt deal o face inaccesibilă altfel decât la pas, cu ajutorul cailor sau cu motoare tip 4×4. Alexandra a organizat totul atât de atent, încât cu toții am fost extrem de surprinși de primirea făcută.
De la depărtare, nu se distingeau decât vreo două-trei siluete, dar, odată ajunși la cabană, am dat peste mult mai multe persoane. Unii stăteau pe deal, alții serveau ceva din căni tradiționale, iar câţiva munceau.
Am remarcat un bărbat care nu-și arăta cei 40 de ani, cu tenul blond bronzat de soarele de munte și cu riduri de expresie adâncite doar în zona ochilor de culoarea turcoazului, reci și ageri. Se perinda în stânga și-n dreapta pe la toți drumeții pe care i-am văzut pe acolo. Şi nu erau puțini. Nici nu știam de e drumeț sau de-al casei. Au fost copii, adulți, zacuscă, murături, crăpat de lemne. O atmosferă animată și foarte dinamică.
El este Iulian Pănescu, gazda cabanei, și omul care a pus bazele Asociației Mountain Grup Sibiu.
Salvamontist de carieră, din pasiune pentru munte, drumeții și natură, el a reușit să transforme o stână aproape prăbușită, într-o cabană primitoare.
Locul a devenit un refugiu montan unde turiștii pot să facă popas sau să rămână peste noapte într-un loc sigur, ori chiar să deguste din bunătățile specifice Mărginimii Sibiului.
Totul a plecat în urma unei drumeții organizată pe drumuri mai puțin cunoscute și nemarcate din Munții Cindrelului. În prima fază, Iulian și-a luat cei doi copii și au pornit în explorare. Apoi, după alte câteva ture, cu experiența de ghid, a adus grupuri de turiști să facă cunoștință cu frumusețile naturii și să savureze mâncarea autentică în mijlocul sălbăticiei.
Așa s-a împrietenit cu ciobanii de la stânele rămase nepărăsite, neprăpădite sau nearse: „Tot ce vedeți acum, aici, a fost făcut cu multă trudă.
Ideea îmi aparține, dar fără ajutorul comunității poate nu aș fi reușit să iasă așa bine.
Oamenii pe care i-am mobilizat au ajutat financiar sau au muncit fizic, o zi sau două pe săptămână.
Nu ne-am permis să angajăm firme, am considerat că oamenii din comunitate care au dat o mână de ajutor vor fi și beneficiarii de drept ai acestei cabane.
Începând cu data de 7 aprilie 2021 am urcat, am lucrat patru ore și am coborât acasă, aproape o jumătate de an, zilnic”, povestește cu entuziasm salvamontistul. „Fiecare bârnă, în parte, am luat-o cu perii de sârmă, să scoatem mucegaiul și cariile.
Stâna era a unui cioban, cunoscut drept baciul Gheorghe, iar gradul de degradare era foarte mare, dar am reușit să o salvăm și chiar să mai păstrăm unele elemente din specificul tradițional.” Între timp, cât ne povestește, pe masă, cineva aduce ulcele de lut cu vin, afinată, cafea, o damigeană plină cu limonadă.
Copiii aleargă, se dau în leagăne, se joacă, bucuroși că au timp de pauza cea mai mare. Preț de câteva minute, gazda noastră, stă cu noi la masă să ne mai povestească cu multă mândrie de cei peste 500 de oameni din comunitate care au pus umărul la amenajarea cabanei.
Tată a doi copii de 6, respectiv 10 ani, Iulian Penescu știe cum trebuie să înveți micuții să deprindă dragostea de natură. Vrea să îi încurajeze ca să petreacă cât mai mult timp în mijlocul naturii, să socializeze și să mănânce sănătos.
„Copiii din ziua de azi sunt tot mai afundați în telefoane, nu prea fac mișcare, iar alimentația se rezumă la consumul de fast-food-uri. Eu, împreună cu oamenii de la asociație, încercăm să-i conectăm cu natura, îi provocăm la activități făcute în aer liber.
Uitați-vă cum se dau pe leagănul din stejarul uriaș, mai sus avem câteva hamacuri! Peste zi, facem drumeții să observăm natura, de la plante la viețuitoarele pământului și păsările cerului, iar seara ne adunăm la povești. Câte nu sunt de văzut și învățat? Doar că în acest sens vor trebui educați și părinții”, explică cu atâta simplitate și sfătoșenie.
Nici bine, nu termină de vorbit, că pe mese apar câteva platouri, unele de lemn, pline cu bucăți de brânză, slăninuță, cârnăciori feliați, ceapă roșie, jumătăți de ouă, încă calde, șorici, câteva boluri cu zacuscă și aia tocmai scoasă din ceaun. Doamne, îți lăsa gura apă! Cum să nu fii impresionat!
Copiii se înghesuie pe bănci sau pe scaunele împletite agățate de grindă și înfulecă cu poftă. Mai bun de atât ce ar putea fi? O ciorbă fierbinte de legume cu cartofi! Iulian apare cu o oală mare, aburindă, cu mâncare preparată de el.
Absolut toată lumea voia o strachină de ciorbă, ba chiar două! Acela a fost momentul adevărului: a fost balsam pentru papilele gustative. Ce mai, curcubeu pe cerul gurii! 
Gustul produselor a fost la superlativ, cu atât mai mult cu cât ospăţul vine după o drumeție lungă, iar masa e servită la peste 1000 de metri altitudine.
Mirați de abundența de pe mese, de bucate simple, dar foarte consistente, te întrebi cum este posibil ca, în locul rupt de lume, o cabană să fie așa bine aprovizionată.
Totul se datorează comunității, ne lămurește Iulian. „Mâncarea o aducem cu doi cai, avem și doi măgari, cu spatele, în rucsaci sau mașinile de teren, când putem și avem posibilitate.
Pe timp de iarnă e mai dificil, dacă e zăpadă, pentru că nici mașinile cu 4×4 nu pot ajunge aici. Cu alimente ne aprovizionăm de la producătorii locali din zonă, în primul rând colaborăm cu baciul Gheorghe care se îngrijește să avem cât este necesar, începând de la pâine, la băuturi alcoolice și nealcoolice, până la conserve făcute în casă.”
Între timp conversația este întreruptă de o familie care a venit tocmai de pe Vârful Păpușa să poposească la Cabana MGS.
Lăsăm gazda să se ocupe de drumeți și tragem un ocol pe lângă cabană.
Acolo, un grup de oameni puneau zacusca și murăturile la borcane pentru a aprovizona cămara cabanei. Erau „oamenii din comunitate” de care vorbea cu atâta admirație președintele asociației.
Mai jos o altă persoană tăia lemne pentru sobele din cabană.
Am fost invitați să vedem interiorul cabanei. Era împărțită în două încăperi, cufundată într-o liniște aproape absolută. Zgomotul și vânzoleala de afară se estompa.
Ne rotim privirea peste pereții tapetați cu șindrilă, luminați de globurile ce atârnă la capete de funii, ingenios confecționate. Curentul electric e produs de un generator. Atât pe interior, cât și pe exterior, pereții sunt decorați cu obiecte specifice drumețiilor pe munte: pioleți, schiuri, felinare, bocanci, un stand cu obiecte artizanale, ceasuri vechi, aparate de fotografiat și radiouri, vase, felinare, fiere de călcat (tiglăzăuri), chiar și o serie de cărți despre munte. E așa de cald și bine! În soba din cabană, trosnesc lemnele, mai că îți vine să te întinzi pe paturile largi și curate care îndeamnă la somn bun.
Iulian Penescu se declară mulțumit pentru ce s-a realizat până în prezent: „Lucrările vor continua, pentru că vrem să mai îmbunătățim condițiile și să extindem capacitatea de cazare. În funcție de ce fonduri vom dispune, împreună cu comunitatea vom munci în continuare. Sperăm să reușim să finalizăm ce ne-am propus, pentru ca oamenii care vor veni la noi să fie mulțumiți și să ducă vorba mai departe”, spune salvamontistul încrezător.
Ieșim cu speranța că poate vom mai trece să vizităm această minunată și primitoare locație. Pe drept cuvânt, se poate spune că: „omul sfințește locul”! În acest colț de rai, din Mărginimea Sibiului, vezi puterea exemplului, comunitatea cu voință și intenții sănătoase, care a găsit resursele de a ne forma sau reîntoarce la un stil de viață sănătos.
Mulțumim, Alexandrei Marcu care a dovedit încă o dată prin acțiunile pe care le face, că acești copii trebuie educați să își cunoască țară și să spună mai departe că există români dedicați care demonstrează că nimic nu e imposibil să promoveze România la ea acasă.
Mirela POPA
surse foto: Claudia Jireghie și Alexandra Marcu
