OLX anunţă că va dezactiva anunţurile privind vânzarea voucherelor de vacanţă
Portalul de anunţuri OLX a anunţat că va dezactiva anunţurile de vânzare a voucherelor de vacanţă. Reprezentanţii OLX au declarat, vineri, pentru News.ro că această măsură se află deja în derulare.
“La fel ca şi în cazul voucherelor pentru biciclete, anunţurile care pun în vânzare tichetele de vacanţă sunt active doar câteva ore, urmând să fie dezactivate. Prin fiecare acţiune de pe platforma OLX susţinem şi aplicăm legile în vigoare, astfel încât utilizatorii OLX să aibă parte de o experienţă plăcută şi corectă de vânzare-cumpărare”, au declarat, vineri, pentru News.ro reprezentanţii OLX.
Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a anunţat miercuri că vânzarea voucherelor de vacanţă este ilegală, iar amenzile ajung la 27.000 lei.
”În ceea ce priveşte faptul că ele sunt vândute pe OLX, sunt prevăzute sancţiuni extrem de drastice, 27.000 lei este amenda maximă, atât pentru cei care comercializează, cât şi pentru hotelieri. Sunt hotelieri care acceptă să deconteze vouchere care nu sunt la purtăror, adică nu pentru omul care a fost emis voucherul. Avem controale. Iar cei care cumpără sunt păcăliţi”, a spus miercuri ministrul Turismului, Bogdan Trif, într-o conferinţă de presă.
Valoarea unui voucher de vacanţă pentru bugetari este de 1.450 lei, sumă impozitată cu 10%.
El subliniază că pe voucher sunt prevăzute numele şi prenumele aparţinătorului, cât şi CNP-ul acestuia.
”Voucherele de vacanţă au fost achiziţionate şi în cel mai scurt timp vor fi distribuite tuturor celor aproape 1,2 milioane de oameni care au dreptul la ele. Impozitarea voucherelor se va face cu doar 10%. Am reuşit să eliminăm o parte importantă din impozitare”, a mai spus Trif.
”Anul viitor o să fie, tot aşa, o măsură de stimulare a mediului de afaceri în domeniul turismului. În Legea salarizării sunt prevăzute acordarea unor sume, dar să vii cu dovada că ai cheltuit acea sumă într-o unitate de cazare sau pentru nişte pachete de servicii în România. E de discutat până anul viitor, poate să mai sufere modificări şi să vedem un pic cum o să funcţioneze această etapă, dacă o să fie un succes, cu siguranţă o să continue, dacă nu, o să o îmbunătăţim astfel încât să ajungem la parametri optimi”, a mai spus oficialul.
news.ro