Olimpiada Națională de Religie – cultul Ortodox, clasele V-VIII

În perioada 19-23 aprilie, municipiul Deva, va fi gazda Olimpiadei Naționale de Religie – cultul Ortodox, clasele V-VIII.
Concursul este organizat de Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara în parteneriat cu Ministerul Educației – Direcția Generală Învățământ Preuniversitar, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, Primăriei Municipiului Deva, Primăriei Municipiului Hunedoara, Episcopiei Devei și Hunedoarei.

În acest an școlar, pentru etapa națională a Olimpiadei de religie – cultul Ortodox, s-au calificat 313 de elevi de excepție din clasele V-VIII, din toate județele țării și din municipiul București, care au venit la Deva însoțiți de 46 de cadre didactice.

La olimpiadă mai participă cadre didactice de renume din învățământul preuniversitar – membri ai Comisiei Centrale a Olimpiadei, reprezentanți ai Ministerului Educației și profesori universitari.

Activitățile olimpiadei naționale se vor desfășura după următorul program:
miercuri, 19 aprilie 2023, ora 14.00, deschiderea festivă la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Deva.
în perioada 19-22 aprilie, vor avea loc susținerea probei scrise la Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva și afișarea rezultatelor;
sâmbătă, 22 aprilie 2023, se va desfășura festivitatea de premiere, la ora 14.30, în Sala „Spiru Haret”, sediul Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, la care cei mai merituoși dintre participanți vor fi distinși cu premii și mențiuni oferite de Ministerul Educației, precum și cu premii speciale din partea organizatorilor.

Biroul de presă al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *