„Ograda minunată”, invenţia de odihnă-activă a profesorilor premianţi

Când au început să se ocupe de ograda din mijlocul orașului, cu vreo doi ani în urmă habar n-aveau ce urma să se-ntâmple. Ea, profesoară de matematică la Colegiul Tehnic „Matei Corvin” din Hunedoara, el, profesor de istorie. O rudă apropiată tocmai se prăpădise, iar familia proprietarului se afla în Belgia, aşa că toată casa şi acareturile au rămas în grija lor. Casa, acareturile, nouă pui de găină abia ieşiţi din ou şi 22 de răţuşte de patru zile. Prima oară au zis că le vor duce la nişte rude de-ale lui, la ţară, la Giurgiu. Apoi, nu ştiu nici ei cum s-a întâmplat, dar la Giurgiu nu au mai ajuns! Le-au adus păsărilor de mâncare, apoi au mai luat două găini de ouă. „După aia ne-am dus la piaţă şi Viorel a văzut două găinuţe, băiat şi fetiţă, „mătase japoneză”. Cum le-a văzut a zis: «Eu nu plec fără astea!» După aia, am zis să mai luăm două brahma. Apoi am descoperit pe cineva, la Călan, care avea multe păsări. Sigur că am decis să mai luăm. Bine, la început nu era o chestie complicată. Veneam, le dădeam de mâncare şi atât. Însă, după aia, lucrurile au început să se complice!”, recunoaşte hunedoreanca.

„Cred că-i tai!” „Nu-i tăia! Adu-i încoace!”

Astăzi profesoara de matematică Ana Avramescu şi soţul ei, profesorul de istorie Viorel Guţu, au nu mai puţin de 300 de păsări. De care îngrijesc în fiecare zi. Au mai adus, în ceea ce avea să devină „Ograda minunată” (o curte din Hunedoara cu propria ei pagină de Facebook), nu doar păsări, ci şi iepuri, de la un elev. „O colegă de la bloc mi-a zis, şi ea, că are nişte iepuri care, la bloc fiind, i-au umplut casa de mizerie. «Cred că-i tai!», ne-a zis. «Ba, nu-i tăia! Adu-i încoace!» Şi… aşa s-a conturat Ograda”, râde doamna profesoară. Cei doi dascăli cunosc fiecare găinuşă. Acolo unde un străin nu descoperă decât cârâituri, cucurigu, chirăieli de tot felul şi o mulţime de păsăret, hunedorenii ştiu fiecare „fetiţă” şi „băieţel”. Într-un vechi fânar ţin iepuri, ba chiar au adunat şi porumbei răniţi. Pe iepuraşii cei mici i-au hrănit cu seringa, după ce iepuroaica a murit. „Un drăcuşor de căţel”, Norocel, completează peisajul. El şi mai vechiul stăpân al curţii, Noni, un brac, pe cale să-şi piardă supremaţia. Apoi, cei doi iau fiecare în braţe câte o pasăre. Ea, o raţă care aproape că o îmbrăţişează cu aripile ei albe, într-un gest ieşit din registrul animal, aşa cum îl gândim de obicei. El, o găinuşă care începe să cârâie în surdină, ca şi cum i-ar da raportul, printr-un cod numai de ei doi ştiut, în timp ce-şi priveşte oaspeţii cu precauţie.

Un Crăciun fără raţă pe varză

La început veneau aici mai mult din obligaţie, o oră-două, repede-repede, dimineaţa şi seara, înainte şi după ore.

Apoi a început să le fie drag. Găinilor „de toată ziua” le-au adăugat, cel puţin lunar, alte şi alte moţate, gulerate şi pătate. Astăzi, ograda minunată găzduieşte vreo 12 rase de găini, raţe româneşti şi mute, bibilici, păuni, fazani, iepuri… „- Hai, copii, hai!”, strigă doamna profesoară! „Acasă!” Domn’ profesor Guţu vorbeşte cu ele exact cum ar vorbi cu nişte copii: „Da, tăticule, ce ai mai făcut tu astăzi? Ai fost cuminte?” Iar găinuşa se alintă, aproape ca un căţel, în braţele lui, cârâind cu încântare. „Puiu’ lu mama drag!”, zice doamna Ana Avramescu. Găini cu pielea neagră (mătase japoneză), cochinchina, răţuşte pufoase şi pline de drăgălăşenie… Să le mănânce?! Nici vorbă! Ei, nu! Nu se pot atinge! Au mai dat din păsări, e drept, şi atunci cu inima cam îndoită. „Aaaa… Aici, cu raţa, e o întreagă poveste, cu mămica lor. Astă iarnă, când dăduse îngheţul, pur şi simplu nu a mai putut să meargă!, explică Ana Avramescu. A avut o bătătură în talpă, de acolo i s-a urcat o infecţie la articulaţie şi i s-a umflat foarte tare. A venit veterinarul şi i-a făcut injecţie chiar şi în ziua de Crăciun. Şi… a scăpat!”, adaugă profesoara de matematică.

Vrea o şansă pentru tinerii români

Ce le-a venit acestor doi dascăli să umple cuştile şi fânarul casei din oraş cu atâtea păsări şi animale? Timpul nu prea le prisoseşte, căci hunedorenii sunt implicaţi până peste cap în tot soiul de activităţi, şcolare şi nu numai. Ea, Ana Avramescu, era profesoară de ani buni când şi-a dat seama că vrea să facă mai mult. Nu putea să se limiteze la ceea ce presupunea catedra. A vrut să facă ceva în plus, mai ales pentru copiii aflaţi într-o formă sau alta de lipsuri şi suferinţă. Copii din familii mai puţin aşezate. Unii dintre ei, cu părinţi plecaţi peste graniţe, trăind şi crescând cumva pe apucate. A constatat, însă, că nu putea să facă mare lucru, în lipsa unor documente, a unei ştampile şi a unui statut oficial. Aşa a decis să înfiinţeze asociaţia Asociaţia Pro Educaţie, Istorie şi Cultură „Corvinias”, alături de doi colegi: Corina şi Florin Popovici. Acum organizaţia are câteva zeci de membri, inclusiv din afara Hunedoarei, şi peste 300 de beneficiari. Organizaţia pe care a creat-o susţine, nu doar la şcoală, ci şi în timpul liber, educaţia copiilor din Hunedoara, dar şi din România. A văzut că că tinerilor nu li se acordă atenţia cuvenită, nu li se dau prea multe şanse aici, în ţară, şi, din păcate, mulţi dintre aceşti tineri (capabili şi şcolarizaţi în ţară) aleg să lucreze ca necalificaţi în altă parte, departe de familie, irosindu-şi şansele de a construi ceva bun aici, aşa că a vrut să facă ceva pentru ei.

De la găini la Primul Război Balcanic

Partenerul ei numărul unu în asociaţie e chiar partenerul ei de viaţă: profesorul Viorel Guţu. Nici el n-a putut să stea

degeaba şi, pe lângă organizaţia de care se ocupă împreună, a vrut să ne-nveţe pe toţi ce ştie el cel mai bine. Aşa că, în 1 ianuarie 2014, şi-a deschis… o pagină de Facebook. I-a zis „Lecţia de istorie”. A postat aici, aproape zi de zi, întâmplări demult uitate, însă esenţiale pentru devenirea noastră ca neam şi ca umanitate. „Lecţia de istorie este o pagină dedicată evenimentelor istorice care au avut loc de-a lungul timpului. Informațiile se postează corespunzător zilei calendaristice în care au avut loc evenimentele respective. Pagina este realizată şi actualizată de profesorul de istorie Viorel Guţu din Hunedoara”, este menţionat în descrierea ei. Cea mai recentă lecţie de istorie este legată de izbucnirea Primului Război Balcanic.

Premiantul de la catedră

Suntem în anul 1912, iar „Muntenegrul a declarat război Imperiului Otoman. Bulgaria, Serbia şi Grecia i-au urmat gestul câteva zile mai târziu și au declarat, și ele război, Turciei. La începutul conflictului, liderii europeni nu credeau în victoria statelor balcanice, cu atât mai mult cu cât aceasta ar fi dus în mod inevitabil la mărirea Serbiei, fapt ce ar fi fost greu de tolerat de către Austro-Ungaria. Însă, s-a dovedit curând că previziunile lor au fost greșite, deoarece armata otomană a fost depășită numeric, iar Turcia a fost nevoită să ceară un armistițiu și să semneze Tratatul de la Londra, prin care s-a sfârșit Primul Război Balcanic. Totuşi, disputele teritoriale au rămas în continuare nerezolvate, astfel că a izbucnit cel de-al Doilea Război Balcanic câteva luni mai târziu, în iunie 1913, când Bulgaria, nemulţumită de ceea ce primise în Primul Război Balcanic, și-a atacat foștii aliați.”, explică Viorel Guţu. Peste 21.000 de persoane s-au grăbit să se                                                                                                                                        

aboneze la informaţiile postate zilnic pe Facebook de hunedoreanul prin adopţie. Care i-a făcut paginii şi un blog. Iar comunitatea locală a decis ca, pentru implicarea lui, să-i ofere şi ea ceva, „la schimb”: un premiu simbolic: un buchet de flori, un ecuson, o diplomă şi toată aprecierea ei. Pentru că da, domn’ profesor, a ajuns şi el, graţie dăruirii sale unul dintre „premianţii fără premii” ai judeţului Hunedoara. Premiată a fost, aproape doi ani mai târziu, şi soţia lui, Ana Avramescu. Şi aşa, cu o „coroniţă” metaforică la tâmple, cei doi s-au întors la „Ograda (lor) minunată”.

Bibilici, rapoarte şi cel mai mare castel

Printre găinuţe şi bibilici care şi se-ncurcă printre picioarele gazdelor şi-ale musafirilor, mai-mai să prindă să vorbească omeneşte, Ana Avramescu stă cu gândul la rapoartele pe care le are de depus. Numai în vara asta, fără să aibă nimic de câştigat, în afară de alergătură şi oboseală, a oferit, prin asociaţia pe care a înfiinţat-o, o tabără gratuită pentru câteva zeci de copii. Copii giurguveni. Sudişti, din satele de câmpie. Unii dintre ei nu ieşiseră din satul lor niciodată, nu fuseseră nicăieri într-o excursie şi nu văzuseră un munte în viaţa lor. „Încă de la prima ediție am considerat că trebuie să facem activități educaționale legate de Castelul Corvinilor. Pentru că acest minunat obiectiv istoric trebuie privit nu doar din prisma unui turist care vizitează castelul, ci din perspectivă istorică, cu implicarea copiilor și adolescenților în activități practice care să-i facă să înțeleagă istoria «la ea acasă»”, e convinsă profesoara Ana Avramescu. An după an, perseverenţi, în ciuda obstacolelor şi-a vrafurilor de hârtii pe care le-au avut de completat, cei doi au reuşit să organizeze cinci ediţii ale taberei „Şcoala de vară – Istoria la castel.” Proiect finanţat de Primăria Hunedoara. Pentru un al doilea proiect a aplicat la Consiliul Judeţean. Au fugit de colo-colo, toată vara. De dimineaţa, la moţate şi cocoşi, apoi repede cu mâncare la iepuroii cei uriaşi, fazani şi păuni, după aia la ateliere, la Castel şi seara, iar, până la epuizare, la „Ograda minunată”.

Sute de perechi aripi: copii şi păsări

Dacă le place?! Când îi întrebi, chipul li se luminează. El, domnu‘ Guţu, s-a apucat de construit cuşti noi pentru găini.

Fiecare animal sau pasăre are locul şi rolul lui. Mai mult, celor doi le râde inima pe dinăuntru şi dă pe-afară când se gândesc că, din fiecare ou pe care le-au dat pentru clocit, au ieşit nişte pui de mai mare frumuseţea. Era normal ca Viorel Guţu să iubească păsările. Doar şi-a trăit copilăria la ţară. Ei, în schimb, profesoarei de matematică, trăită în oraş, la bloc, îi era groază de găini, după cum singură mărturiseşte, amuzată. „Animăluţele-s tare blânde!”, zic, acum, zâmbind, ca nişte copii printre jucăriile lor. Ograda minunată şi organizaţia sunt copiii lor. N-au stare, altfel. Până acum, Asociaţia Pro Educaţie, Istorie şi Cultură şi Centrul Şcolar „Corvinias” au oferit activităţi educative pentru mai bine de 300 de copii din judeţul Hunedoara, dar şi din Giurgiu şi Buzău. Povestea lor se scrie simplu: peste 300 de copii şi peste 300 de păsări! Care le-au dat aripi. Nu ca să zboare spre meleaguri mai calde şi mai senine, ci ca să iasă din toamne şi din ierni, atunci când sistemul îi ia la trântă, ascuţindu-şi nepăsător furcile şi dinţii.

Ada BERARU