Oficialii Consiliului Județean vor să fie mai aproape de Valea Jiului
Oficialii Consiliului Județean vor să fie mai aproape de cetățenii din Valea Jiului. Consilierii județeni au aprobat un proiect de hotărâre prin care și-au dat avizul pentru deschiderea unui birou de reprezentare zonală a Consiliului Județean Hunedoara. Acesta va funcționa la Petroșani. Numai că a existat un birou al Consiliului Județean care a funcționat în sediul Primăriei Petroșani. Pentru locația din sediul primăriei nu se percepea nicio chirie.
“Prezentul demers pleacă de la premisa că autoritățile publice sunt în măsură să răspundă mai bine nevoilor cetățenilor, în condițiile în care cunosc mai bine, îndeaproape și nemijlocit problemele acestora”, arată documentul aprobat de CJH.
Potrivit informațiilor noastre, deja a fost identificat sediul în care ar urma să funcționeze reprezentanța Consiliului Județean. Ar fi vorba de un birou al Universității din Petroșani, în care în urmă cu câțiva ani a funcționat Asociația Valea Jiului, pe vremea când zona avea și un guvernator. Prima reprezentanță a Consiliului Județean Hunedoara în Valea Jiului s-a deschis încă de pe vremea când Mircea Ioan Moloț a fost președintele CJH. Atunci, biroul a funcționat în clădirea în care își aveau sediile mai multe partide politice.
Monika BACIU