Offshore, legea care promite bani pe ”blana ursului din pădure”

Pe scurt și simplificat povestea asta se poate rezuma așa: România deține țiței și gaz natural pe platoul continental al Mării Negre; s-a pus, se pune și se va mai pune (sunt sigur!) problema raportului dintre câștigul companiilor străine care au concesionat perimetre și pot exploata zăcămintele (au tehnologia!) din acest platou marin, pe de-o parte și câștigul statului român, proprietarul zăcămintelor, pe de altă parte.

Asta, în esență, este intriga țesută în jurul promovării renumitei de-acum ”Legi offshore”. Finalmente, ea a ieșit nu demult din burta Parlamentului și, citind-o, multă lume se întreabă dacă legea e bună sau rea pentru statul român.  Apariția legii nu pare să miște deocamdată lucrurile în plan economic, așa cum le agită în plan emoțional. Unii invocă isteric pierderi imense pentru România. Alții afișează o satisfacție dubioasă privitor la veniturile dodoloațe pe care le vom încasa.

Singura certitudine până acum însă în privința zăcămintelor noastre de gaz și țiței offshore este că avem o lege. OK! Și cu asta, ce-am făcut?!

Puțină istorie. Ai, n-ai, dai

Pentru cei care nu știu, termenul acesta de ”offshore” este consacrat în industria extractivă și se referă generic la zăcămintele de țiței sau gaz care se găsesc pe platformele continentale ale diferitelor țări, ”în larg”, pe fundul mărilor și oceanelor.

Până în ianuarie 2013, conform legii petrolului, statul român percepea producătorilor de gaz natural o redevență (aprox. 13% din valoarea gazului extras) și impozitul pe profit (ca pentru orice operator economic care activează în România).

• În 23 ianuarie 2013, Guvernul României emitea ordonanța 7/2013 prin care se instituia un impozit suplimentar pentru producătorii de gaz natural, ca urmare a dereglementării pieței. Cu alte cuvinte, producătorii nu mai erau obligați să vândă la un preț reglementat (impus), în schimb plăteau un impozit suplimentar pe diferența între prețul pieței și prețul reglementat la nivelul anului 2012, stabilit ca prag (45,7 lei/MWh).
• 2013-2018 statul român nu a făcut nimic în domeniu
• În 12 februarie 2018 Senatul votează Legea offshore, în care impozitul suplimentar este eliminat pentru exploatările offshore.
• În 9 iulie 2018 Camera Deputaților, camera decizională, modifică Legea offshore, introducând un alt impozit suplimentar, pe o altă metodă de calcul. Varianta deputaților elimină și facilitatea înghețării condițiilor fiscale pentru companiile care investesc pe toată durata exploatării. În aceeași seară legea a fost votată de Cameră.
• În 2 august 2018 Președintele trimite legea la reexaminare Parlamentului.
• În 24 septembrie 2018 Senatul modifica legea eliminând noul impozit special stabilit în luna iulie în Camera Deputaților.
• În 24 octombrie 2018, după negocieri dure în Parlament, Legea Offshore a fost votată de Camera Deputaților, for decizional, pe o formulă de compromis: cu impozit special reintrodus, dar fără modificarea cadrului fiscal pe durata exploatării!

Ce câștiguri stipulează Legea Offshore românească

Potrivit Legii offshore, în forma adoptată pe 24 octombrie de deputați, societățile petroliere care urmează să extragă, să prelucreze, să transporte și să valorifice gazele din Marea Neagra vor plăti statului român după cum urmează:

• redevențe în cuantum de până la 13,5% din valoarea resursei extrase.
• impozit pe veniturile suplimentare, adică pe sumele încasate pe MWh (1 MWH echivalent cu 94,28 mc) peste pragul de 45,71 lei (preț de referință). Cota de impozit pe venituri funcție de preț:
  • 30% din venitul suplimentar pentru prețurile de până la 85 lei/MWh inclusiv;
  • 15% din veniturile suplimentare obținute în urma practicării unor prețuri mai mari decât 85 lei/MWh și mai mici sau egale cu 100 lei/MWh;
  • 30% din veniturile suplimentare obținute în urma practicării unor prețuri mai mari decât 100 lei/MWh și mai mici sau egale cu 115 lei/MWh;
  • 35% din veniturile suplimentare obținute în urma practicării unor prețuri mai mari decât 115lei/MWh și mai mici sau egale cu 130 lei/MWh;
  • 40% din veniturile suplimentare obținute în urma practicării unor prețuri mai mari decât 130 lei/MWh și mai mici sau egale cu 145 lei/MWh;
  • 50% din veniturile suplimentare obținute în urma practicării unor prețuri mai mari decât 145 lei/MWh și mai mici sau egale cu 160 lei/MWh;

Deputații au adoptat, chiar înainte de votul final, un amendament potrivit căruia taxele și impozitele petroliștilor nu vor fi majorate, pe durata acordurilor petroliere deja încheiate.

Societățile petroliere care vor exploata gazele de mare adâncime din Marea Neagra vor trebui sa vândă 50% din producție pe piața românească. În plus, aceste societăți au obligația să se asigure că minim 25% din numărul mediu anual de angajați utilizați în vederea derulării acordurilor să fie cetățeni români cu rezidența fiscală în România. De asemenea, limita maximă a deducerii investițiilor în segmentul upstream (partea de extracție efectivă a gazului sau țițeiului din zăcământ) nu poate depăși 30% din totalul impozitului pe veniturile suplimentare offshore.

Care e șpilul?

Observăm că statul nu supra-impozitează un gaz mai ieftin de 45 de lei/MWh, exceptând redevența colectată, și impozitează din ce în ce mai mult un gaz care se vinde la peste 85 de lei. Impozitarea progresivă urmărește încasarea unor venituri decente pentru statul român având în vedere că Legea offshore aduce și o deductibilitate a investițiilor în limita a 30% din veniturile suplimentare, adică firmele vor compensa (prin cote diminuate de impozit), în timp,  o treime din investițiile făcute.  Cei care au redactat schema de impozitare s-au asigurat că și în cazul prețurilor mici statul încasează redevența și 30 la sută din veniturile suplimentare la toate actele comerciale care depășesc prețul de referință minim de 45,71 lei/mc. Se observă că statul a vrut să se asigure că, indiferent de cotațiile de preț, adică chiar și în ipoteza unor prețuri mici,  va colecta semnificativ de la concesionari.

Tactica nu e gratuită, pentru că posibilitatea ca piața să fie jos în momentul începerii exploatării resurselor din Marea Neagră (dacă acestea vor începe!) este de luat în seamă. În următorii 2-3 ani vor intra în Europa de la ruși, prin North Stream 2 și prin Turkish Stream circa 90 de miliarde de metri cubi de gaz. De la azeri, prin TAP, către Grecia și Italia, alte circa 10 miliarde de mc. Mult gaz, înseamnă preț mic, înseamnă încasări mai mici, dar, în cazul nostru, taxele de 30 la sută și redevența sunt garantate. Există și o protecție în cazul tentației companiilor de a merge pe prețuri foarte mari. Inițiativa speculării este descurajată de o taxare maximală.

Suntem bogați! Afară-i vopsit gardul…

Prin urmare, ce avem până acum? Impozitare progresivă funcție de preț, redevențe și speranța unor sume de ordinul miliardelor de dolari la bugetul de stat al României și prin venele financiare ale industriilor adiacente. Autoritățile române (Ministerul Finanțelor) susțin că statul român ar încasa, în toată perioada de exploatare a zăcămintelor de gaze din Marea Neagră, circa 42 la sută din totalul veniturilor rezultate din vânzarea acestora, respectiv 13,52 miliarde de dolari. Companiile petroliere ar obține un profit de 18,18 miliarde de dolari, adică 58 la sută. Aceste calcule ale hârtiei sunt bazate pe o estimare de 115 miliarde de metri cubi al volumului de gaze exploatate în offshore.

Agenția Naționale de Resurse Minerale, aprecia totodată că, anual, se vor extrage din Marea Neagră 9-10 miliarde de metri cubi de gaze. Cu tot cu extracția onshore (de pe uscat), România ar produce circa 20 de miliarde de metri cubi pe an. Consumul anual al României, în prezent, este de 11 miliarde metri cubi gaze. Adică, România ar dobândi un fel de hiper-independență energetică.

…înăuntru-i Leopardul!

Înainte însă de a visa la petrodolari pentru autostrăzi, spitale și școli moderne (că oricum nu avem garanții că banii vor fi folosiți eficient!) ar trebui să știm răspunsul clar la o întrebare: la ce cantități de gaz/țiței și la ce sume aplicăm până la urmă procentele din Legea Offshore?

Iar răspunsul la această întrebare este că habar nu avem!

În șase ani, din 2012, de când s-au descoperit zăcăminte relevante de gaz și țiței în Marea Neagră, statul român nu a considerat oportun și necesar să aibă nici măcar acum un studiu tehnic al său care să ne spună care este perioada de referință cea mai relevantă pentru care se fac calculele, puterea calorică a gazului extras, cheltuielile reale ale companiilor în perioada de referință și mai ales CANTITATEA DE GAZ NATURAL SAU ȚIȚEI CARE URMEAZĂ A FI ESTRASĂ ÎN PERIOADA DE REFERINȚĂ! Nu știm despre cât gaz vorbim!

La ora actuală există un singur studiu asupra exploatării zăcămintelor din Marea Neagră întocmit de firma Deloitte la cererea petroliștilor. În acest studiu, este considerată perioada de referință între 2018 și 2040, cantitatea de gaz extras este estimată la 170 miliarde mc, iar investiția totală (cheltuieli de capital plus cheltuieli operaționale) la 22,2 miliarde USD. Potrivit acestui studiu, prin această investiție producția suplimentară de bunuri și servicii ar crește cu 71,3 miliarde de dolari, totalul veniturilor la bugetul de stat ar fi de 26 de miliarde de dolari, iar numărul mediu anual de angajați pe toată perioada ar fi de 30.600 persoane.

Cu toate acestea, tot în studiu se arată că în patru din cele nouă perimetre concesionate în bazinul Mării Negre, rezervele de țiței sunt aproape epuizate, în timp ce resursele de gaze naturale sunt de doar 6 miliarde de metri cubi. În alt perimetru (XV MIDIA B) au fost făcute două descoperiri semnificative: Doina (în 1995) și Ana (în 2008). Resursele recuperabile totalizează 9,5 miliarde de metri cubi de gaze naturale. În perimetrul EX-27 MURIDAVA, explorarea a arătat cantități posibile de 4,85 miliarde de metri cubi de gaze naturale și 11,7 milioane de barili de țiței.
În același timp, explorările din perimetrele EX-28 EST COBALCESCU, EX-29 EST RAPSODIA si XV MIDIA A nu au arătat până acum nicio cantitate viabilă de hidrocarburi din punct de vedere comercial. Mai recent, au fost făcute publice două descoperiri importante. În martie 2012, OMV Petrom S.A. și Exxon Mobil Exploration & Production Romania Ltd. (în calitate de Operator) au anunțat faptul că prin sonda Domino 1, poziționată în perimetrul XIX 2 NEPTUN (DEEP) s-au descoperit resurse recuperabile estimate între 42 și 84 de miliarde de metri cubi de gaze naturale. În octombrie 2015, companiile Lukoil, PanAtlantic și Romgaz au anunțat, de asemenea, descoperirea pe platforma continentală a României a unui zăcământ important de gaze. Pe baza datelor seismice și în urma analizei probelor obținute în timpul operațiunilor de foraj, rezultatele preliminare indică rezerve care depășesc 30 de miliarde metri cubi de gaze naturale.

După cum spuneam, Ministerul Finanțelor a prezentat un scenariu prin care sunt exploatați circa 115 miliarde de metri cubi de gaz în regim offshore, cu 42 la sută câștig pentru stat și 58 la sută pentru petroliști

Toate sunt însă doar scenarii. Pentru că tot în studiul Deloitte se amintește că potrivit unor surse multiple, bazinul Mării Negre deține rezerve de peste 600 miliarde de metri cubi de gaz.

Și atunci, la ce sume aplicăm procentele Legii Offshore? Cât anume va fi câștigul nostru? Nu știm cu adevărat! Speculăm doar!

Arma geostrategică de pe fundul Mării Negre

Ca să înțelegem cum ar fi mai bine pentru noi, problematica aceasta a exploatării zăcămintelor din Marea Neagră trebuie privită prin prisma multiplelor interese țesute în jurul ei. Sunt interese economice, dar și geostrategice.

România este deținătoarea legitimă a acestui zăcământ. E al nostru! Problema este că această comoară „a neamului” este încuiată la 1000 de metri sub nivelul mării, iar cheia nu este la noi. Este o realitate care ne poate afecta dacă reacționăm emoțional-naționalist la ea. Norvegienii au în Marea Nordului oceane de gaz și țiței, dar nu au reușit să-l extragă fără să împartă veniturile cu marile companii care dețin tehnologia necesară aducerii gazului la suprafață. Noi de ce nu am face la fel? E bine să negociem la sânge pentru fiecare dolar în plus. Esențial este însă să nu descurajăm investitorii! Pentru că fără ei, gazul și țițeiul care zac pe fundul Mării Negre nu ne vor fi de nici un folos. E destul să amintesc experiența Venezuelei care, după căderea prețului petrolului și alungarea investitorilor străini din branșă, trece acum prin cea mai cruntă foame, la propriu,  deși țara stă pe un zăcământ imens de petrol. Descurajarea concesionarilor străini din Marea Neagră poate fi interpretată ușor și ca un favor făcut Rusiei lui Vladimir Putin. Trebuie doar să conștientizăm că fiecare metru cub de gaz românesc vândut Occidentului înseamnă un metru cub de caz mai puțin vândut Europei de către Gazprom. În plus, americanii ar putea începe să furnizeze gaz românesc Ucrainei, țară care are un consum imens de 40 de miliarde de metri cubi pe an și care nu mai importă din Rusia de când cu conflictul Crimeea. Practic, prin intermediul gazului românesc, americanii i-ar putea înlocui pe ruși de la robinet pe termen lung într-o țară extrem de importantă geostrategic cum este Ucraina. Pentru UE, gazul din Marea Neagră este de asemenea o sursă alternativă de aprovizionare la gazele rusești. Cu o condiție: să fie exploatat, transportat, prelucrat și comercializat.

Ceea ce, spun concesionarii perimetrelor din Marea Neagră, actuala lege nu-i încurajează să o facă.

Când mai mult poate să însemne nimic

Site-urile naționalist-ortodoxo-carpato-pontice au început să critice ”sufletul de negustor” al concesionarilor străini din Marea Neagră, acuzați că au vrut să extragă resursele și să ia toți banii. Mai mult chiar, Legea Offshore este considerată o trădare de țară și o umilință la adresa românilor. Unii chiar au lansat ideea năstrușnică să forăm noi după gazele aflate la 1000 de metri sub nivelul mării.

Din păcate,  întârziată foarte mult, cu taxe și supra-taxe majorate, noua Lege Offshore are ca prim efect o amânare. Concesionarii (OMW, Black Sea Oil&Gas) reconsideră și analizează oportunitatea de a investi în Marea Neagră urmând să ia o decizie la anul. Chiar și în ipoteza că acest lucru se va întâmpla, e nevoie de mai mult ca afacerea să funcționeze. Potrivit specialiștilor exploatarea gazelor din Marea Neagră va genera un surplus pe piața internă, care va trebui exportat (vom produce mai mult decât consumăm). Din păcate, în acest moment exportul nu este posibil. E o problemă tehnică. România nu poate asigura o presiune standard a gazului transportat care să-i permită interconectările cu rețelele din Ungaria, Bulgaria, Moldova și Ucraina care operează la presiuni mult mai mari. Ar trebui să ne facem un upgrade la rețeaua națională de transport de gaz natural. Asta înseamnă stație de compresoare care costă, la rândul ei, destul de mult. Singurul coridor care ar putea prelua o parte din surplus spre Vest este BRUA care parțial este preconizat să fie finalizat anul viitor. Asta dacă nu cumva Ungaria își va duce planul până la capăt de a devenit ea HUB de distribuție a gazului românesc spre Slovacia, Croația sau Serbia, cu efecte în reducerea notabilă a capacității BRUA.

Concluzie

Este sau nu este bună pentru România Legea Offshore? Singurul răspuns credibil în acest moment este că nimeni nu știe acest lucru. Plecând de la aflarea unei cifre de necontestat a mărimii  zăcămintelor din Marea Neagră, sunt de luat în seamă în aceeași măsură evoluțiile geostrategice din această parte a Europei, influența Rusiei, jocurile făcute de Ungaria, dar și cele ale autorităților de la București care s-au poziționat antagonic în cazul negocierilor pe lege.

În acest moment avem o singură certitudine. Pentru românul simplu, procentele și redevențele stipulate în Legea Offshore sunt până acum bani promiși din ”pielea ursului din pădure”. Ca atunci când România ar câștiga la loto. Șansele însă în cazul zăcămintelor din Marea Neagră sunt totuși mai mari decât la loterie.

Trebuie însă să ne jucăm cerebral și competent șansele. Din păcate, nu pare că asta am dorit să facem.

 

Adrian SĂLĂGEAN