Obiecte de artă, descoperite de inspectorii vamali, într-un autocar care intenţiona să iasă din ţară
Vameşii din Albiţa au descoperit, într-un autocar care intenţiona să iasă din ţară, mai multe obiecte de artă, despre care există suspiciunea că fac parte din patrimoniul naţional.
„Echipa comună de control formată din inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Albiţa – Direcţia Regională Vamală Iaşi şi poliţişti de frontieră, în urma unui control vamal amănunţit efectuat asupra unui autocar aflat pe sensul de ieşire din ţară, au descoperit 7 tablouri, o oglindă veche şi o tavă pentru servit, bunuri ascunse în vederea sustragerii de la vamuire”, a transmis, luni, Autoritatea Vamală Română.
Sursa citată a precizat că, întrucât există suspiciuni că bunurile ar putea face parte din patrimoniul cultural naţional, acestea au fost reţinute pentru a fi expertizate de instituţiile abilitate privind protejarea patrimoniului cultural naţional.
news.ro
sursa foto: B1tv.ro