Obiceiurile Văii Jiului, transpuse în suveniruri
Arta populară din Valea Jiului este pusă în valoare de elevi. Valea Jiului are o serie de tradiții, obiceiuri, dar și meșteșuguri, insuficient puse în valoare. Tinerii din zonă au găsit nișa pe care vor să o exploateze. Elevii care frecventează cercurile de artă ale Clubului Copiilor din Petrila caută să pună în valoare arta.
“Încet, încet devenim cei mai importanți producători de suveniruri cu elemente specifice artei populare românești din Valea Jiului”, spun cei de la Clubul Copiilor din Petrila.
Proiectul este realizat în parteneriat cu Colegiul Național Mihai Eminescu din Petroșani. Lucrările realizate de copii aduc la lumină elemente specifice Văii Jiului și băștinașilor zonei.
Colaborator