O țară ca o corabie atacată de pirați nu poate prospera
Nu am crezut că vom putea fi martorii celui mai important exces de sinceritate din istoria PSD, care a venit, pe neașteptate, chiar din partea liderilor, odată cu afirmațiile despre pesediști și pirați. Răzbătând, parcă, din străfundul subconștientului politic roșu, avem parte de o recunoaștere a realitității că, ori de câte ori PSD guvernează România, se comportă precum o bandă de pirați, aservindu-i și manipulându-i pe cei în neputință, trăind economic și politic doar prin a se înfrupta din munca oamenilor cinstiți, din banii și bunurile obținute cu muncă foarte grea de către românii capabili să producă plusvaloare și performanță. Știam de mult timp acest lucru, însă, acum, pentru prima dată, avem și confirmarea surprinzătoare, oficială, a liderilor PSD.
Au trecut 11 luni de guvernare roșie! Și, da, avem multe dovezi că actele de guvernare sunt, nimic altceva, decât gesturi de piraterie modernă, practicate de PSD nu cu sabia și pistolul, ci cu tăișul legii, cu măsuri economice și sociale mai dure chiar decât armele vechilor pirați. Pentru că au golit repede visteria, cei din PSD au ieșit la atac în nenumărate rânduri, pentru a lua cu japca de la cei care au, pentru că muncesc. De cei care au pentru că fură, evazioniștii și politicienii corupți, PSD nici nu se gândește să se atingă, pentru că – nu-i așa? – pirat la pirat nu-și scoate ochiul.
În lașitatea lor, guvernanții PSD s-au năpustit asupra persoanelor cu dizabilități, cărora, prin OUG nr. 60 li s-a afectat, în mod cinic și total nemilos, drepturi economice și sociale! Au urmat, apoi, angajații cu timp parțial, cărora le-au impus contribuții sociale și impozite la nivelul salariului minim brut garantat în plată. Nu au ratat nicio potențială victimă, aidoma jafului pirateresc! Astfel, au majorat prețul la carburanți, au impus noi reguli agenților economici de bună-credință și s-au năpustit cu toată forța spoliind toate companiile de stat profitabile, luându-le din conturi până și rezervele minimale păstrate pentru investiții. Iar deturnarea banilor strânși cu greu în conturile individuale ale viitorilor pensionari, din Pilonul II, este hoție curată!
Guvernanții roșii ne spun că ”economia duduie”. Probabil halucinează îmbătați de putere, turmentați, întocmai ca pirații. Așadar nu pot sau nu vor să vadă că veniturile fiscale colectate la bugetul public continuă să scadă de la o lună la alta, iar, în anul 2017, vom avea cea mai mică pondere a veniturilor bugetare în Produsul Intern Brut! Acest paradox are o singură explicație: avem un buget piratat, chiar de către cei care conduc țara!
Anul 2018 se prefigurează un an și mai complicat pentru cetățenii aflați pe corabia denumită România! Prețurile cresc în ritm galopant, facturile devin tot mai greu de suportat, ratele bancare au luat-o razna, cursul de schimb nu se lasă mai prejos, taxele și impozitele vor fi mai multe și mai mari, iar salariile stau sub semnul deciziei piraterești a PSD…
Degeaba avem creștere economică mare din consum, căci românii sărăcesc și milioane de angajați stau cu sufletul la gură, pentru că nu știu cu cât le vor scădea veniturile de la 1 ianuarie 2018. Iar corabia numită România este sub asediu, pe punctul de a fi grav avariată!
Eleonora-Carmen HĂRĂU, senator PNL