„O ţară ca afară”!
Ne întrebăm, de multe ori, cum se face că, deşi au trecut aproape trei decenii de la căderea regimului comunism, ne aflăm, încă, departe de nivelul de dezvoltare a statelor vest-europene. Încercăm să ne justificăm progresele extrem de lente în baza unor argumente care mai de care mai false. Unii spun că străinii sunt de vină pentru deciziile noastre greşite. Alţii au ajuns la concluzia că poziţia geopolitică de la Marea Neagră nu ne lasă să progresăm, deşi aceasta este o oportunitate economică uriaşă. Cei mai mulți învinovățesc clasa politică (evident că nu fac asta și cei care aparțin acesteia), ca și când politicienii n-ar fi, ei înșiși, „emanația” acestei nații. Arareori cineva recunoaște că ar avea vreo vină pentru locul unde se află acum România, pentru dificultățile prin care trecem. Nu se simte vinovat nici politicianul hoț sau chiulău, nici patronul evazionist, nici “jurnalistul” care minte de-ngheață apele pentru bani, nici muncitorul care se face că lucrează, nici funcționarul care pleacă acasă de la birou cu topul de hârtie în geantă… Întotdeauna, Marea, Carpaţii, străinii sau ceilalți sunt de vină…
Pare să nu vedem că state precum SUA, Germania, Franţa, Elveţia etc., state dezvoltate la care ne uităm cu admiraţie, au ajuns acolo pentru că regulile sunt stabile, predictibile şi nimeni nu-şi permite să le încalce. Cetățenii le înţeleg şi le respectă! Acesta este secretul care poate duce România la a fi o „ţară ca afară!”. Oare chiar nu vedem cât este de simplu?!
Orice încălcare de lege este, în sine, condamnabilă! De la aparent nevinovata parcare în locuri neautorizate, care nu produce niciun prejudiciu nimănui, până la acte extreme, cum sunt crima sau violul. Evident că gravitatea este diferită! Cu toate acestea, semnalul că încălcarea legii este posibilă constituie o mare piedică în calea progresului social.
Iar faptul că încălcarea legii este o regulă instituită tocmai de către instituțiile fundamentale ale statului, de decidentul public din vârful unui stat de drept, constituie cauza principală care a dus România, sistemul instituţional românesc, precum şi atitudinea publică la o distanţare faţă de reguli şi, mai ales, față de importanţa respectării lor! Căci pentru ca o lege sau o normă generală să fie respectată de către cetăţeni, ea ar trebui să fie, în primul rând, respectată de către instituția emitentă.
Căci în România, emitentul este cel care încalcă primul regula. De mai bine de 15 ani, Guvernul a devenit principala putere legiuitoare, iar Parlamentul o simplă anexă, care aprobă, uneori după o lungă perioadă de timp, conţinutul unor ordonanţe de urgenţă. Faţă de prevederile din ordonanță nici măcar majoritatea parlamentară nu prea mai are dreptul să se exprime. Guvernul a acaparat și activitatea legislativă, devenind atotputernic!
Un parlamentar, oricât ar fi de conștiincios, află, adesea, despre texte de lege importante, din stenogramele ședințelor de guvern, sau, mai rău, ca orice cetățean, din Monitorul Oficial. De foarte multe ori, Hotărârile de Guvern se îndepărtează dramatic de textul legilor pe care ar trebui doar să le expliciteze, iar Ordonanțele de Urgență produc efecte imediate, iar intervenția Parlamentului poate întârzia ani de zile, dacă majoritatea care susține guvernul emitent nu este interesată să programeze legea pentru dezbatere.
Acum aceasta este situația… Și estimez că va trece mult timp până lucrurile vor intra pe făgaşul lor normal, în care Parlamentul să legifereze, iar Guvernul să pună în aplicare legea.
Este de notat că, în ultimii 27 de ani, guvernarea a fost exercitată de PSD, direct sau indirect, aproape 20 de ani. Zeci de ani în care legea a fost opţională, nu obligatorie, chiar dacă textul ei a fost mereu expres.
Simptomatic este, spre exemplu, felul în care Guvernul PSD-ALDE s-a raportat la un set de legi care stabilesc un set minimal de reguli privind responsabilitatea şi stabilitatea financiară a ţării. De nouă luni de zile, numai în domeniul legislativ al finanţelor publice, trăim într-o perioadă plină de derogări, suspendări, amânări sau chiar abrogări ale unor texte legale, care nu convin guvernanţilor actuali și care nu făceau decât să introducă o rigoare necesară în gestionarea banului public. Cine-i curios poate să citească textul Ordonanţei de Urgenţă prin care s-a făcut rectificarea bugetară din acest an. Oare la ce ne mai trebuie toate acele legi privind finanţele publice, responsabilitatea fiscal-bugetară, dacă ele sunt aruncate la coşul de gunoi, ori de câte ori autoritatea publică se simte incomodată de normă?
Iar atâta vreme cât regula, norma, va fi luată în râs, dispreţuită, încălcată, chiar de către autoritatea publică, cum să putem avea „o ţară ca afară”?!
Eleonora-Carmen HĂRĂU
