O stradă din Hațeg va fi asfaltată pentru a elimina disconfortul localnicilor
O stradă din orașul Hațeg va fi asfaltată astfel încât să se elimine disconfortul pe care localnicii trebuie să îl suporte ori de câte ori plouă. Pe strada Matei Corvin din Hațeg atunci când plouă se formează adevărate bălți, iar apa se scurge direct în proprietățile localnicilor. Edilii vor să modernizeze drumul.
”În prezent strada care face obiectul prezentului proiect are partea carosabilă formată din balast amestecat cu pământ. Pe această stradă există rețele de apă, canalizare și de electricitate, în bună parte îngropată. De asemenea, apele pluviale se scurg către accesele la proprietăți, se acumulează pe suprafețe extinse, îngreunând accesul locatarilor în curți”, arată documentul.
Puțin peste 500.000 de lei costă lucrările, iar ofertele din partea constructorilor se pot depune până în data de 21 mai. Lucrările efective vor dura 3 luni. Drumul are puțin sub 300 de metri.
Colaborator