O regiune din Spania a fost închisă din cauza numărului mare de infectări cu coronavirus
70.000 de persoane din regiunea Galicia au fost din nou plasate în carantină din cauza coronavirusului, au anunţat autorităţile spaniole.
Toţi rezidenţii din La Marina, la 140 km est de La Coruna nu vor putea astfel să plece din zonă, iar adunările cu mai mult de 10 persoane sunt interzise.
Carantina este impusă pentru cel puţin cinci zile.
Decizia vine a doua zi după ce şi o regiune din Catalonia, de aproape 210.000 de persoane, a fost plasată în carantină din cauza numărului mare de contaminări.