O nouă tranşă de vaccin de la compania Moderna a ajuns în ţară
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat că a ajuns în ţară o nouă tranşă de vaccin Moderna, fiind vorba de peste 177.000 de doze.
„177.600 doze de vaccin produs de compania Moderna au ajuns astăzi în ţară, iar transportul a fost asigurat de firma producătoare. Dozele de vaccin au fost aduse în Bucureşti pe cale terestră şi depozitate la C.N. Unifarm S.A., urmând ca în perioada următoare acestea să fie distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional”, a arătat CNCAV.
Depozitul Companiei Naţionale „Unifarm” SA este complet autorizat şi avizat de către Autoritatea Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea naţională care are competenţă în domeniul medicamentului de uz uman.
În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziţie de firma producătoare, sens în care, periodic, ţara noastră primeşte tranşele de vaccin necesare imunizării populaţiei.
Până în prezent, ţara noastră a recepţionat 3.892.700 doze de vaccin produse de compania Moderna, iar 997.165 au fost utilizate pentru imunizarea populaţiei.
news.ro