O nouă școală prinde contur la Hațeg
ADR Vest anunță că la Hațeg se află în plin proces de construcție o nouă școală gimnazială. Unitatea de învățământ va avea două corpuri noi – unul aferent școlii, iar celălalt – sălii de sport. Primul corp de clădire este conceput să adăpostească 18 săli de clasă, destinate elevilor din clasele I-VIII. În plus, școala va fi dotată cu laboratoare de diferite specialități; o bibliotecă cu sală de lectură; o sală de mese în sistem catering; o sală multifuncționala cu facilități necesare pentru derularea programului “Școala după școală”; spații didactice; săli pentru departamentul administrativ și cu funcții specifice auxiliare activității școlare.
„Investiția totală în proiect este de peste 18 milioane de lei, dintre care peste 17,6 milioane sunt fonduri nerambursabile. Beneficiarul proiectului implementat prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 este Primăria oraşului Haţeg, iar termenul de implementare este 31.05.2022”; arată ADR Vest.
Proiectul face parte din axa prioritară 10, „Îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale”, Prioritate de investiție 10.1, „Investițiile în educație, și formare, inclusiv în formare profesională, pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare”, Operațiunea B, „Creșterea gradului de participare la nivelul educației timpurii și învățământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului”
Monika BACIU