O mașină de poliție aflată în misiune, lovită în trafic de un șofer de 25 de ani
O autospecială de poliție care se deplasa în misiune a fost acroșată de un șofer care a virat fără să se asigure. În urma impactului mașina de poliție a intrat într-un gard.
„La data de 02 februarie, ora 09:30, Poliția Orașului Anioasa, a fost sesizată telefonic cu privire la faptul că, un polițist din cadrul Poliţiei Oraşului Petrila, în timp ce se deplasa autospeciala de poliție, fiind în timpul serviciului, a fost implicat într-un eveniment rutier pe DN 66A, pe raza oraşului Aninoasa.
În urma cercetărilor efectuate de către polițiștii rutieri, s-a stabilit faptul că, polițistul fiind în timpul exercitarea atribuțiilor de serviciu, în timp ce se deplasa pe DN 66A, cu autospeciala de poliție în regim prioritar, având semnalele luminoase şi acustice în funcţiune, pe direcţia Petrila-Vulcan, în momentul în care a ajuns la km 2+600 pe DN 66A, a efectuat manevra de depăşire a unui alt autoturism aflat în fața sa, condus de către un tânăr în vârstă de 25 de ani, din orașul Aninoasa, a efectuat manevra virajului la stânga, fără să a se asigura, moment în care a intrat în coliziune cu autospeciala de poliție.
În urma coliziunii, autospeciala de poliție a fost aruncată în gardul de plasă al unui imobil, rezultând avarierea ambelor autovehicule.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul acooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, polițiștii au sancționat tânărul în vârstă de 25 de ani cu sancţiune contravențională în valoare de 1305 lei și ca măsură complementară, reținerea permisului de conducere pe o perioadă de 90 de zile”, informează IPJ Hunedoara.