O hunedoreancă, în vârstă de 30 de ani, acuzată de omor, prinsă în Italia
O hunedoreancă aflată în urmărire internaţională întrucât se sustrăgea executării unei pedepse privative de libertate de 20 de ani pentru comiterea unei infracţiuni de omor calificat, a fost prinsă în Italia, ca urmare a cooperării judiciare internaționale. Femeia a fost arestată de carabinieri în apropierea de Napoli şi urmează a fi extrădată către România.
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Hunedoara, cu sprijinul poliţiştilor Biroului Analiza Informaţiilor Hunedoara şi sub coordonarea Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul I.G.P.R., au reuşit, în cursul zilei de ieri, prinderea unei hunedorence în vârstă de 30 de ani, care se ascundea în Italia. Femeia se afla în urmărire internaţională de mai bine de 7 ani, fiind clasificată în categoria „most wanted”, după ce a fost condamnată definitiv de Tribunalul Hunedoara (în anul 2012) la o pedeapsă de 20 de ani de închisoare, pentru comiterea unei infracţiuni de omor calificat.
Fapta a fost comisă în noaptea de 15/16.09.2007, în apropierea unei discoteci din satul Tâmpa, comuna Băcia, unde tânăra (pe atunci în vârstă de 18 ani), împreună cu alți doi tineri (aflaţi şi ei în urmărire internaţională) au lovit (cu pumnii și picioarele, cu o bâtă de baseball și chiar cu un bolovan), un alt tânăr, provocându-i leziuni în urma cărora acesta a decedat, la data de 19.09.2007.
Hunedoreanca a fost prinsă şi arestată de către carabinierii Unității de Investigaţii din Napoli, după ce aceasta a fost localizată în localitatea Scafati (în apropiere de Napoli), în urma activităţilor de cooperare internaţională şi a schimbului de informaţii dintre autorităţile judiciare române şi cele italiene.
Femeia a fost arestată şi depusă într-o închisoare din peninsulă, în aşteptarea definitivării procedurilor de extrădare către România.
În paralel, poliţiştii hunedoreni continuă activităţile investigative în vederea depistării celorlalţi doi co-autori ai infracţiunii de omor calificat. Este vorba despre Silviu Bogdan Bruzlea, de 32 de ani și Sorin Vasile Benegui, 33 de ani.