O firmă acuzată de spălare de bani deszăpezește majoritatea drumurilor județene
O companie acuzată de spălare de bani a unui om de afaceri bihorean condamnat în prima instanță la 4 ani cu executare este cea care deszăpezește majoritatea drumurilor județene din județul Hunedoara. Este vorba de SC Trameco SA, firmă care deszăpezește drumurile județene pe sectoarele Hunedoara, Orăștie, Deva-Păuliș și zona Brad.
Trameco şi Drumuri Bihor SA fac parte din Selina Grup, holdingul lui Beneamin Rus, un om de afaceri din Oradea condamnat, anul trrecut, de Tribunalul Bihor la 4 ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani şi instigare la abuz în serviciu în dosarul fostului şef al CJ Bihor, Alexandru Kiss. Potrivit DNA, firma Trameco ar fi fost implicată în spălarea a peste 800 de mii de euro, bani care ar fi ajuns drept mită apoi la Alexandru Kiss.
Patronul grupului Selina, Beniamin Rus, unul din cei mai bogaţi oameni de afaceri transilvăneni, şi-a făurit averea din sute de contracte cu statul, multe primite direct sau după licitaţii la care a participat singur sau cu mai multe firme de-ale sale.
Colaborator