O fetiţă de la „Cetate” Deva cea mai bună la română din ţară
O elevă din clasa I din Deva este cea cea mai bună din ţară la limba română. Fetiţa a luat 100 de puncte şi a ocupat primul loc la Testul Comper, varianta pentru gimnaziu a olimpiadei de limba şi literatura română. Ioana Someşan spune că îi place mult să înveţe şi visul ei este să fie cea mai bună la şcoală.
Vestea că o colegă de-a lor este numărul 1 în România a bucurat întreaga clasă. Copiii au aplaudat când învăţătoarea Ramona Mihalache le-a spus că Ioana lor e cea mai bună din ţară: „Am aflat de la organizatorul Testelor Comper o veste mare: colega noastră, Ioana Someşan, a luat la Testul Comper, la faza naţională, 100 de puncte! Asta înseamnă premiul I, pe ţară! Felicitări, Ioana!” Ioana Maria Someşan are şapte ani şi jumătate şi s-a dovedit a fi cea mai bună la limba şi literatura română în clasă, pe judeţ şi apoi în ţară. A reuşit de fiecare dată să obţină punctajul maxim – 100 de puncte. „Mie îmi place foarte mult şcoala şi vreau să ajung cea mai bună la învăţătură. Şi matematica îmi place, dar cel mai mult îmi place româna pentru că scriem, citim şi învăţăm să scriem de mână. La matematică îmi place că facem multe probleme, adunări, scăderi”, spune fetiţa.
Campioana de la clasă
Micuţa care învaţă în clasa I A la vestitul Colegiu Naţional Sportiv Cetate Deva s-a dovedit un elev extrem de conştiincios. Învăţătoarea ei crede că meritul aparţine fetiţei care munceşte din plăcere: „Este un copil foarte serios, care munceşte constant. Cred că constanţa şi ritmul susţinut ne aduce, până la urmă, succesul. Oricât s-ar lucra la şcoală şi oricât s-ar strădui un cadru didactic să lucreze cât mai mult la şcoală cu copiii, cred cu tărie că e necesar să lucreze fiecare puţin şi acasă”, spune învăţătoarea Ramona Mihalache. Colegii fetiţei s-au bucurat alături de Ioana: „Rezultatul ei înseamnă foarte mult pentru noi. Suntem prietene şi ne jucăm împreună. Câteodată, când ne încurcăm la ceva, ea ne ajută. Ca să rezolvi bine un Test Comper trebuie să fii atent şi să gândeşti”, spune micuţa Alesia. „Eu am aplaudat-o”, recunoaşte Ştefan, în timp ce Darius zâmbeşte: „Eu m-am bucurat foarte tare pentru ea! E greu să fii cel mai bun, trebuie să înveţi!” Andreea Gârbovan mărturiseşte: „M-am bucurat pentru că e prietena mea şi mamele noastre sunt prietene. Ne jucăm împreună şi am fost chiar bucuroasă când a câştigat locul I. Trebuie să fii atentă, concentrată şi să ai încredere în tine”, rosteşte fetiţa care e şi ea campioană la judo.
Succesul Ioanei a ajuns şi la conducerea unităţii de învăţământ din Deva care îşi adaugă, pe lângă performanţele vestite în lume în gimnastică, şi pe cele de la clasă. „Ţin să o felicit pe domnişoară, pe doamna învăţătoare, pe părinţi. Noi am mai avut astfel de rezultate şi la discipline şcolare clasice, nu doar la sport. Suntem o şcoală bună”, spune directorul CNS Cetate Deva, Adrian Liga. Deşi ştie de rezultatul Ioanei de câteva zile, învăţătoarea ei este încă emoţionată când vorbeşte despre performanţa ei: „E visul devenit realitate! De fapt, pentru asta ne facem dascăli – ne împlinim prin copiii noştri şi prin clasa pe care o conducem”, zice Ramona Mihalache.
Învaţă de plăcere
Copila de clasa I are un program plin în fiecare zi – pe lângă orele de şcoală, învaţă singură, acasă. Nu o deranjează munca suplimentară. „Vine zilnic de la scoală, de la 14 la 16, are antrenamente la gimnastică, o oră îşi revine după programul de la şcoală, apoi se apucă de lucru. Când vine direct de la gimnastică de multe ori îi spun eu să mai stea, dar ea nu şi nu, vrea să îşi facă temele. Până şi vinerea când se termină orele, îşi face temele pentru luni, fără să o pun eu, fară să-i spun ceva. E ea aşa, conştiincioasă. Îi place şcoala şi mă bucur foarte mult pentru că fără şcoală nu o să reuşeşti în viaţă. Asta-i baza!”, spune mama Adina Bulboacă. E încântată de succesul fetei la şcoală, dar nu e surprinsă de locul I obţinut la nivel naţional: „Eu ştiu cât de mult munceşte, cât de mult îi place, cât e de cuminte şi ascultătoare.”
Povestea preferată a Ioanei este „Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici”: „Îmi place pentru că piticii sunt primitori şi o găzduiesc pe Albă ca Zăpada şi ea este o fată harnică şi îi ajută”. Fetiţa visează deja să scrie o carte şi se gândeşte să ţină un jurnal: „Aş scrie despre despre şcoală! Pentru că la şcoală e frumos, că înveţi tot ce ai nevoie în viaţă. Eu citesc când sunt singură, acasă. Şi citesc şi din manuale când mă plictisesc, mai recapitulez, mai fac nişte exerciţii pe caiete… Nu cred că e grea şcoala. Dacă ştii de mic, nu e grea!”
Laura OANĂ