O femeie plecată de la domiciliu a fost găsită după ore întregi de căutări ale jandarmilor și salvamontiștilor
În data de 19.08.2019, Poliţia Municipiului Lupeni a fost sesizată cu privire la plecarea de la domiciliu a unei femei de 36 de ani, din localitate, pe fondul unor probleme personale. Din informaţiile furnizate, femeia ar fi părăsit domiciliul fără a se cunoaşte întocmai intenţiile sale, familia acesteia solicitând sprijin Poliţiei.
În jurul orei 22.00, prin intermediul SNUAU 112, s-a solicitat sprijin Serviciului Public Județean Salvamont Hunedoara şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara – Grupa de Intervenţie Montană, constituindu–se mai multe echipe mixte care au plecat în căutarea persoanei.
Acţiunea de căutare s-a desfăşurat pe mai multe direcţii şi zone, în vecinătatea Municipiului Lupeni, fiind angrenate forţe din cadrul Jandarmeriei, Poliţiei şi Salvamont.
După mai multe ore de căutări, având în vedere vegetaţia, relieful şi întunericul, persoana a fost găsită în jurul orei 00.30 de către un echipaj mixt format din 3 jandarmi montani şi un salvamontist, în zona împădurită Tusu – Lupeni.
Femeia a fost preluată de către un echipaj SMURD, pentru a fi transportată la spital şi a i se acorda îngrijiri medicale.