O femeie a murit şi alte cinci persoane au fost transportate la spital după ce au fost luate de curenţi, în timp ce erau la scăldat în râul Strei
O femeie de 57 de ani a murit şi alte cinci persoane, între care trei copii cu vârste între 3 şi 17 ani, au fost transportate la spital, luni, după ce au fost luate de curenţi în timp ce se aflau la scăldat în râul Strei, în judeţul Hunedoara.
„În această după amiază, printr-un apel la numărul unic de urgenţă 112, a fost anunţat faptul că mai multe persoane care se aflau la scăldat în râul Strei, pe raza localităţii Strei, nu au mai putut ieşi din apă din cauza curenţilor puternici. La locul solicitării, ISU Hunedoara a trimis de urgenţă două autospeciale de primă intervenţie şi comandă, două autospeciale dotate cu modul de prim ajutor, o ambulanţă SMURD şi autospeciala destinată intervenţiilor în mediul acvatic”, a transmis ISU Hunedoara.
De asemenea, acolo a fost solicitat şi elicopterul SMURD Arad. În sprijinul pompierilor au fost alocate şi două ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
„La faţa locului, pompierii au constatat faptul că 6 persoane, dintre care 3 adulţi şi 3 copii, care se aflau în râul Strei, au fost luate de curenţi, odată cu creşterea nivelului apei. Până la sosirea echipajelor de intervenţie, alte persoane aflate în zona respectivă au reuşit să scoată toate cele 6 victime la mal. Din nefericire, o femeie în vârstă de 57 de ani a fost găsită în stop cardio-respirator şi, în ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale, aceasta nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarată decedată de către medicul de pe elicopterul SMURD”, a precizat sursa citată.
Celelalte 5 victime (un bărbat în vârstă de 33 de ani, o femeie în vârstă de 30 de ani, 3 minore cu vârstele de 3, 4 şi respectiv 17 ani) au fost monitorizate de către echipajele SMURD şi SAJ la locul evenimentului şi ulterior au fost transportate la spitalul din Hunedoara pentru investigaţii medicale suplimentare.