O elevă din Hunedoara, în SUA la Campionatul Mondial de Robotică
Alexia Ioana Neamțu, liderul tehnic al echipei „RobotX” Hunedoara, a ajuns în Houston, SUA, unde va participa la Campionatul Mondial de Robotică „First Tech Challenge”. Eleva din Hunedoara este însoțită peste ocean de cel de-al doilea mentor al echipei hunedorene de robotică, profesorul Adrian Budiul.
Alexia Ioana Neamţu are 17 ani, învaţă în clasa a XI-a la Liceul Teoretic „Traian Lalescu” din Hunedoara și este liderul tehnic al echipei de robotică „RobotX” Hunedoara. În urma etapei naţionale desfășurate luna trecută, a devenit unul dintre cei patru elevi din țara noastră selectaţi pentru a face parte din “Dean’s List”, cea mai prestigioasă selecţie în domeniu.
La nivel mondial, din aproximativ 100 de mii de copii excepționali, rămân doar zece care primesc “Dean’s List Award”.
„Este o competiţie acerbă care confirmă că ei vor fi lideri în inovare, în ştiinţă şi tehnologie în anii care urmează. Țara noastră stă foarte bine la acest capitol – faţă de multe alte ţări, avem dreptul la patru finalişti pentru această parte de competiţie, în condiţiile în care majoritatea sunt americani. Ar fi minunat să mai spargem o dată gheaţa americană şi să obţinem prin Alexia un alt Dean’s List Award”, a spus profesorul Mircea Nistor, cel care se ocupă îndeaproape de elevii hunedoreni pasionați de robotică.
Alexia a fost invitata Adei Beraru în cadrul emisiunii „Hunedoara are valoare”