O eclipsă parţială de Soare, vizibilă duminică în România
O eclipsă de Soare, dar numai în faza parţială a ei, poate fi văzută duminică, potrivit Observatorului Astronomic „Vasile Urseanu”.
Eclipsa începe în jurul orei 8.10, are maximul în jurul orei 8.30 şi se termină în jurul orei 9.00, conform specialiştilor.
Va avea durată medie pentru ţara noastră de 45 de minute. Acoperirea Soarelui de către Lună va varia în funcţie de locul observaţiei, fiind mai mare în sud-estul ţării şi mai scăzută în nord-vest.
Procentul de acoperire a Soarelui va fi situat între 4,6 şi 0,5%. Acoperirea Soarelui de către Lună este foarte mică, observarea eclipsei fiind destul de dificilă.
La Bucureşti, eclipsa va fi vizibilă începând cu ora 8.08, sfârşitul fiind la ora 9.12.
Eclipsa va fi inelară, pentru că discul Lunii va fi mai mic decât al Soarelui. Umbra Lunii străbate vestul Africii, sudul Arabiei Saudite, India (nu departe de New Delhi), trece munţii Himalaia, ajunge în Tibet, China, Taiwan şi se termină în marea Chinei de est.
Maximul eclipsei va putea fi văzut de undeva de la graniţa dintre India, Nepal şi China.
Următoarea eclipsă de Soare vizibilă din România se produce pe 25 octombrie 2022.
Cercetătorii spun că eclipsa poate fi observată fără instrumente astronomice. Se poate privi spre Soare, în siguranţă, folosind un filtru de sudură verde.
news.ro