Până în luna iunie managerii din România estimează o creştere a preţurilor în construcţii şi comerţul cu amănuntul
Directorii firmelor din România estimează o creştere a preţurilor în construcţii şi comerţul cu amănuntul, dar şi a activităţii, până în iunie, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Soldul conjunctural indică percepţia managerilor asupra dinamicii unui fenomen, care nu trebuie confundată cu ritmul creşterii sau scăderii unui indicator statistic. Soldul conjunctural procentual este obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului şi procentajul celor care au indicat varianta negativă.
În activitatea de construcţii, managerii estimează că se va înregistra, pentru următoarele trei luni, o creştere a volumului producţiei (sold conjunctural +29%).
Managerii estimează creştere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +14%). În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creştere a acestora (sold conjunctural +26%).
În industria prelucrătoare, managerii preconizează, pentru următoarele trei luni, o creştere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +14%).
”Pentru activitatea de fabricare a altor produse din minerale nemetalice se estimează cel mai ridicat nivel al soldului conjunctural (sold conjunctural +37%), în timp ce, pentru activitatea de fabricare a produselor din tutun, se estimează scădere (sold conjunctural -36%)”, se arată în comunicat.
Referitor la numărul de salariaţi se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de +4% pe total industrie prelucrătoare. Pentru preţurile produselor industriale se prognozează creştere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +13%).
În sectorul comerţ cu amănuntul, managerii aşteaptă, pentru următoarele trei luni, o creştere a activităţii economice (sold conjunctural +22%).
Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra, de asemenea, creştere (sold conjunctural +21%). Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni creştere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +11%).
Pentru următoarea perioadă, managerii societăţilor comerciale estimează creştere a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +24%).
Cifra de afaceri din zona serviciilor, potrivit estimărilor managerilor, va cunoaşte o creştere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +10%).
În sectorul de servicii se estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +4%). Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de creştere moderată (sold conjunctural +11%).
news.ro