O contestație ține pe loc reabilitarea unui muzeu unic în România
Muzeul Mineritului din Petroșani este unic în România. Aici se găsesc exponate care descriu activitatea minieră specifică Văii Jiului. Clădirea, monument istoric, ar fi trebuit să intre într-un amplu proces de modernizare, însă procedura este blocată de contestații. Una din firmele participante la licitație a depus contestație, astfel că lucrurile s-au împotmolit.
“Suntem tot în contestație cu proiectul legat de muzeu. Încă nu am reușit să semnăm contractul. A contestat una dintre cele două firme care a participat la licitație”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
În cadrul proiectului de 4,9 milioane de lei vor fi executate mai multe lucrări. Se va realiza un lift, dar și o platformă de acces pentru persoanele cu handicap locomotor.
“Prin proiect se urmărește: reabilitarea clădirii muzeului compusă din demisol, parter și pod prin executarea unor lucrări de reparații, intervenții de consolidare și intervenții structurale; accesibilizarea clădirii pentru persoanele cu dizabilități locomotorii prin realizarea unei platforme – ascensor automat în zona accesului principal și construirea unui lift în interiorul clădirii care să asigure accesul de la demisol până în pod; dotarea muzeului cu instalații, echipamente și dotări pentru asigurarea utilităților și a condițiilor de climatizare, siguranță la foc, antiefracție; dotarea muzeului cu mobilier pentru expunerea și protecția patrimoniului cultural; amenajarea suprafeței exterioare de teren cu alei, trotuare, spații verzi, realizarea unei platforme betonate pentru prezentarea exponatelor exterioare și a unui spațiu tip piațetă în fața clădirii”, arată proiectul.
Contractul de finanțare a fost semnat în data de 29 mai 2017, finanțarea nerambursabilă fiind asigurată prin Regio – Programul Operațional Regional 2014 – 2020.
Monika BACIU