O cheamă Anuța…

Rolul de “Mama răniților” în filmul vieții nu se ocupă cu casting. El vine peste tine. Accepți să-l joci, sau îl lași să treacă… Uneori vine odată cu banii mulți pe care ești în stare să-i câștigi, alteori vine odată cu scaunul mai înalt pe care ești în stare să te așezi, sau odată cu cuvântul de duh și de alinare pe care ești în stare să-l spui. Cred, din tot sufletul, că toate astea ne sunt trimise,  în pachet, de Dumnezeu. Și mai cred că nimic din ceea ce noi, oamenii, avem, suntem și putem face,  nu are sursa primară în noi înșine, oricât am fi de inteligenți, de puternici, de buni, pentru că inteligența, puterea, bunătatea, ele însele, sunt darurile Lui pentru noi, oamenii. Și mai cred că suntem datori să dăm și altora din ce-am primit!

Am cunoscut-o pe Anuța acum câțiva ani, sub numele de Ana-Maria Sanda. A fost primul jurnalist din Valea Jiului care m-a sunat și mi-a cerut puncte de vedere legate de politica și problemele județului. Lucra la  cotidianul Gazeta de Dimineață. Mi-a plăcut cum punea întrebările. Avea întotdeauna temele făcute. În plus, transmitea cu fidelitate opiniile mele, ceea ce apreciez foarte mult la un jurnalist. N-a cerut nimic. Mie, însă, mi s-a părut corect să închei un contract cu publicația la care lucra. Ana s-a ocupat de formalități din partea Gazetei. Pe proprietara publicației am cunoscut-o mult mai târziu. De altfel, Ana a avut pentru mine, o vreme, doar identitate de voce la telefon. Am întâlnit-o după mult timp de la începutul colaborării, cred că după mai mult de un an. Nu sunt sigură, dar cred că plecase, deja, de la Gazetă… A venit la prima întâlnire cu mine însoțită de soțul ei, un domn de vârsta mea. Sorin Sanda mi s-a părut un tip simpatic,  cu un tonus excelent.  Nu părea deloc nepotrivit  lângă o tânără de vârsta fiicelor mele. Am mai aflat, tot atunci, cu oarecare surprindere, că Ana face parte din cultul Martorii lui Iehova. Fata nu-mi părea a avea profilul unui practicant religios fervent, așa cum știu eu că sunt martorii, dar n-am intrat niciodată în discuții pe teme religioase. Am aflat că iubește animalele, mai cu seamă pe cele bolnave, bătrâne, neajutorate. Nu mai știu câte mâțe și câți câini mi-a spus că are. Mulți, în orice caz. Mai târziu, m-a și vizitat, la cabinet, împreună cu două pisici.

După un timp, mi-a prezentat  proiectul on-line “Vocea Străzii”,  căruia dorea să-i dea drumul, împreună cu niște prieteni. M-a întrebat dacă sunt interesată să-l susțin. Nu, nu eram. Cel puțin nu în faza de început, pentru lansare. Am convenit să mă caute, din nou, după ce îl pune pe piață, când pot să văd ce conținut are, ce idei promovează. Am rămas într-o oarecare legătură, cu atât mai mult cu cât a participat la o revigorare, scurtă din păcate, a site-ului “Cioara Vopsită”, împreună cu Alin Bena, Monalise Hihn, Vladimir Brilinsky. Fata scrie bine. Este foarte talentată! Mai ales materialele autobiografice sunt impresionante: o copilărie nefericită, marcată de moartea uneia dintre surori născută cu probleme de sănătate, de care ea, Ana, ca soră mai mare, a avut grijă, revolta împotriva programului dur de la Școala de gimnastică  de la Deva, frustrarea de a nu se fi putut adapta, viața grea și cenușie a unei familii de miner. Ceea ce povestește, pe această temă, este chiar mai șocant decât ce scrie.

”Scrie, Anuță!”- am îndemnat-o.”Scrie o carte!” M-am oferit să plătesc publicarea ei, după ce mi-a spus că are un manuscris. Am ajutat la publicarea a zeci de lucrări, n-ar fi fost prima carte pe care aș fi finanțat-o. Mi-a spus că-și dorește o ediție bilingvă și așteaptă să găsească un traducător bun. M-am oferit să-i duc la București manuscrisul, la o editură bună, să finanțez și traducerea. Mai apoi mi-a spus că mai are corecturi de făcut. Apoi i s-a stricat calculatorul și nu mai avea cu ce să scrie… Toată povestea s-a terminat când a pierdut manuscrisul. Așa mi-a spus. Că l-a pierdut, într-o împrejurare neverosimilă.

Treptat au apărut apeluri telefonice în care îmi povestea probleme grave din căsnicia ei. Rememorând, nu mai știu unde se oprește adevărul despre copilărie, locurile de muncă, familie și căsnicie, și unde începe ficțiunea în poveștile unei fete hipersensibile, cu o imaginație de scriitoare talentată. Am ascultat și niște înregistrări telefonice… Am aflat că multă lume le-a ascultat, iar contul  pe Facebook al Anei  este plin de durere, de disperare, de revoltă. Exhibă inimaginabil, aproape impudic. Oricum, trădarea, violența în limbaj și, uneori, nu doar în limbaj, partajul bunurilor, cealaltă femeie, informațiile primite de la tot felul de „binevoitori” despre ce nenorocit ți-a fost partenerul, încă de pe vremea când tu credeai că vă înțelegeți, umilința și furia de a afla despre minciuni, înjurăturile alor tăi versus înjurăturile alor lui fac dintr-un divorț una dintre cele mai traumatizante experiențe din viața unui om. Mai traumatizantă chiar decât moartea propriului copil… Așa scrie în cărți serioase de psihologie. Anuța a trecut prin asta, după zece ani de relație, din care ultimii trei au fost de căsătorie oficializată, și a redevenit Ana-Maria Nedelcoff.

A părăsit  Valea Jiului, s-a mutat la Deva, a început să lucreze la Ziarul Hunedoreanului și Hunedoara Tv. Au urmat alte probleme, nu tocmai ușor de gestionat, nici la nivel emoțional, nici la nivel material. Anuța s-a „culcușit” în brațele mele. I-am dat tot ce pot eu să dau, tot ce am de dat. Cum puteam face altfel?! Doar am și eu două fiice, de vârsta ei. Atâta doar că eu nu pot să ajut să se vindece un suflet atât de bolnav. Asta depășește priceperea mea! I-am spus că ar trebui să stea de vorbă cu un duhovnic sau cu un psiholog.  Acum mai puțin de jumătate de an, la una dintre postările mele pe facebook, Ana comentează : “Știți, nu? Vă iubesc ca pe mama!” M-a speriat rolul pe care mi-l atribuie și am răspuns : ”Ca pe mama nu se poate și nici nu se cuvine, Ana!”

Transferul Anei la Replica- INFO HD, îndată ce am deschis site-ul, a fost, în acest context, aproape firesc. Mai ales că nu părea să-și fi găsit locul la Hunedoara Tv.  Revăd acum dialogul din telefon despre felul în care percepea situația de la fostele ei locuri de muncă, și iar nu mai știu unde se termină adevărul și unde începe ficțiunea. Îmi aduc aminte că i-am sugerat să schimbe domeniul. Zice că iubește să fie ziaristă. Ce fel de iubire profesională o fi aia, când Ana însoțește o poză de pe patul de spital cu textul : „Se face Ana sănătoasă și vine iar să le rupă gâții!” Cui? De ce? Asta înseamnă să fii un jurnalist de succes?! I-am scris acolo ce cred și acum…  O fată frumoasă și deșteaptă nu-i cazul să se viseze buldog!

În sfârșit… Ana a plecat din Redacția Replica INFO-HD după 8 luni. A anunțat cu emfază și cu fraze sforăitoare, vorbind parcă în transă, că nu se simte liberă, că este cenzurată (?), supusă la presiuni și că încheie colaborarea. Fără a fi singurul motiv, eu cred că plecare are legătură și cu faptul că-i expirase vechiul contract, cel prin care a încasat lunar o sumă fixă.  Ana nu prea s-a ținut de obligațiile  din contract. Totuși, firma a plătit, dar managementul Replicii îi propusese altă abordare: normarea muncii și plata în funcție de materialele livrate și operațiunile efectuate.

Totuși, Ana este singurul om din istoria mea de zeci de ani ca angajator, pe care l-am rugat, public, să mai analizeze o zi decizia de a pleca. A refuzat, a bolborosit niște mulțumiri pentru cât am ajutat-o și a plecat brusc. N-am apucat să-i urez drum bun și nici să-i spun că n-are de ce să mulțumească: așa procedez de-o viață! Că toată pădurea are uscături, că printre sutele de oameni aflați în situații grele, care mi-au trecut prin viață, nu este prima persoană care se poartă incorect. Sigur, nu va fi nici ultima! Dar asta nu poate modifica atitudinile bazate pe convingeri clare ale cuiva care chiar are principii! Iar eu  cred că sunt datoare să răspândesc în jurul meu o parte din ceea ce Dumnezeu mi-a dat din plin: bani, informație, educație, cultură! Cred că sunt datoare să ajut ca și alții să aibă șansa la o viață mai bună. Recompensa? Bucuria de a putea fi, uneori, ”Mama răniților”, pentru cineva căruia i se vindecă rana.

Am scris asta pentru informarea acelora care au tendința să folosească incidentul împotriva Anei, pe tema lingușelii. Fata nu-i o profitoare, nu lingușește! Acum înțeleg că am greșit când am rugat-o să nu-mi mai trimită dialogurile ei, mai vechi sau mai noi, în care mă apără pe mess, în privat, de criticile unora. I-am spus că nu plătesc laudele, ci munca serioasă la proiectul Replica! I-am spus că dacă vrea și simte că trebuie să facă asta, este liberă s-o facă, dar nu asta aștept de la ea! A fost descumpănită. O fi fost modul ei de a dovedi că ține la mine, iar eu ” i-am tăiat-o” scurt, încercând s-o fac să muncească, fiindcă știu, „pe propria piele”, că munca te poate scoate din stări psihice proaste. E drept că și dragostea poate, atâta doar că eu n-am fost în stare să dau atât de multă cât fata asta aștepta de la mine. Ana  m-a iubit când declara asta, la fel cum mă urăște acum. Pentru că iubește și urăște pătimaș și devastator, mai degrabă autodevastator.

Scriu acum și pentru cei care vor  s-o folosească ca glonț împotriva Replicii sau a mea, acum când este atât de vulnerabilă, întreținându-i revolta nejustificată. În cazul că le pasă, vreau să fiu sigură că-i determin să se gândească la răul cel mare pe care i-l vor face ei. Replica nu va suferi, iar eu, nici atât !

Și, mai ales, scriu pentru Ana. Vreau să fie convinsă că nu sunt în clubul celor care-i spun, de-o viață, că nu este în stare de nimic. Nu-i folosește să mă mențină pe lista acestora, cu atât mai mult cu cât știu că-i pasă! N-am spus niciodată aceste cuvinte! Dimpotrivă! O consider foarte talentată, capabilă de lucruri importante, dacă se agață cu amândouă mâinile de viață și lucrează sistematic! Căci zilele vieții nu se pot pune la conservă, cum pui castraveții pe iarnă! Și nu poți să le consumi doar când ai chef! Indiferent că faci sau nu ceva cu ele, trec și nu se mai întorc.

Și mai vreau să-i  spun Anuței că voi aduna, cu răbdare și înțelegere, cioburile bibelourilor din vitrină, ca după un puști rebel, care le sparge fiindcă vrea mai multă atenție. Dar faptul că le sparge, nu-i va aduce, însă, liniște și echilibru!

Eleonora-Carmen HĂRĂU