O bază sportivă modernă ar putea fi realizată la Petroșani

O bază sportivă modernă ar putea fi realizată la Petroșani, după ce Federația Română de Rugby a inclus localitatea în lista proiectelor care ar urma să beneficieze de finanțare în acest sens. Federaţia Română de Rugby a anunțat că depus la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene documentele pentru obţinerea unor fonduri de 18 milioane de euro în vederea construirii de baze sportive în perioada 2021-2025.

 

„Colegiul Director al Federației a analizat această oportunitate și am completat aceste fișe speciale împreună cu persoanele implicate direct în atragerea acestor fonduri în sprijinul îmbunătățirii infrastructurii sportive din România. Știm foarte bine când vorbim de rugby în ce condiții se pregătesc copiii, juniorii și seniorii noștri, situația dezastruoasă la nivelul bazelor sportive. Ne dorim ca acest proiect să reușească pentru că, dincolo de aspectul performanței, al sportului de performanță, de care toată lumea vorbește, este un altul la fel de important, sportul de masă. Infrastructură sportivă înseamnă crearea unor locuri unde oamenii din comunitate pot veni să facă sport, să facă mișcare, totul la nivel de hobby, iar acest lucru nu poate avea decât efecte benefice. Este important să îmbunătățim această parte legată strict de pregătire și sperăm să facem acest lucru cu sprijinul atât a primăriilor, cât și a consiliilor județene. În urmă cu câteva săptămâni am fost la Iclod, în județul Cluj și acolo este un complex sportiv extraordinar, un model pentru ceea ce ne-am dori să avem în toate orașele țării”, a precizat Alin Petrache, președintele FR Rugby.

Perioada de implementare a proiectelor este între 2021 și 2025. Obiectivele acestei intervenții sunt în vederea îmbunătățirii condițiilor de desfășurare a activităților sportive regionale și naționale prin construirea unor baze sportive cu funcționalitate multiplă.

 

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *