O bancă şterge o datorie de peste 43.000 franci elveţieni şi închide creditul unei familii cu trei copii
O bancă şterge peste 43.000 franci elveţieni şi închide creditul unei familii cu trei copii din Bucureşti, care îşi achita cu greutate ratele la două credite, decizia fiind luată în mai puţin de jumătate de an din momentul depunerii primei cereri, a informat marţi Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB).
”Băncile continuă să facă importante concesii consumatorilor care se adresează Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). Chiar dacă starea de urgenţă a îngreunat activitatea şi a prelungit timpul de negociere şi de soluţionare a unor cazuri, în această perioadă au fost şi veşti bune pentru consumatori. Cazul unei familii din Bucureşti exemplifică atât soluţiile care pot fi obţinute în cadrul CSALB, cât şi contribuţia conciliatorilor în procesul de negociere, precum şi activitatea propriu-zisă în concilierea online, care a devenit o obişnuinţă în perioada restricţiilor sanitare”, arată CSALB într-un comunicat.
Astfel, o familie cu trei copii, care îşi achita cu greutate ratele la două credite denominate în franci elveţieni, la două bănci diferite, a obţinut în cadrul centrului ştergerea completă a unei datorii şi reducerea cu 30% a unui alt împrumut.
„Sprijinul oferit de bănci consumatorilor aflaţi în situaţii dificile nu poate decât să ne bucure. Sunt aproape 250 de cazuri încheiate deja cu împăcarea dintre consumatori şi bănci de la începutul anului, în condiţiile în care am trecut şi încă trecem printr-o perioadă dificilă, în care instituţiile financiar-bancare au fost asaltate cu sute de mii de cereri de suspendare a ratelor. Iată că, dincolo de aceste probleme, băncile au ridicat şi ştacheta în ceea ce priveşte principiile concilierii, înţelegerea amiabilă cu consumatorii şi flexibilitatea în negociere. Cele mai mari bănci din sistem şi-au îndrumat clienţii către această metodă extra-judiciară, iar rezultatele se văd. Cu toate astea, vedem şi o lipsă de mobilizare greu de înţeles din partea IFN-urilor. Deşi consumatorii au trimis peste 240 de cereri adresate IFN-urilor de la începutul anului, doar 11 cereri au fost acceptate pentru negociere”, spune Alexandru Păunescu, preşedintele Colegiului de Coordonare al CSALB.
Toate acestea s-au întâmplat în mai puţin de jumătate de an din momentul depunerii primei cereri.
“Când am primit soluţia nu-mi venea să cred, am zis că nu este real. În sensul că banca mi-a şters absolut tot creditul! Au fost puţin peste 43.000 de franci elveţieni, deşi iniţial ne doream măcar o reducere. Procedura de depunere a cererii este simplă, documentele se ataşează foarte uşor în aplicaţia de pe site. Am descris şi condiţia familiei, am pus şi fotografii ale documentelor justificative pentru situaţia noastră dificilă. În trecut am încercat şi cu procese colective, individuale, însă nu am obţinut niciun rezultat”, spune Irina, consumator CSALB.
Alina Radu, conciliatorul care s-a ocupat de acest caz, este avocat specializat în drept bancar, cu experienţă de peste 20 de ani în acest domeniu şi cu studii juridice de prestigiu. Este conciliator CSALB din aprilie 2019, iar acest caz i se pare special deoarece rezultatul negocierii este, din punct de vedere valoric şi al concesiilor făcute de bancă, superior cererii formulate de consumator.
“Am apreciat în acest caz faptul că banca a analizat cu atenţie motivaţiile consumatorului. Asta ar fi şi recomandarea către bănci, în general: reprezentanţii care participă la negocieri în cadrul CSALB trebuie să aibă răbdare cu solicitările, dar şi cu nevoile consumatorului. În plus, să cunoască foarte bine speţa şi particularităţile cazului atunci când propun o soluţie, cu atât mai mult cu cât unul dintre principiile concilierii este particularitatea cazurilor şi a soluţiilor propuse în urma negocierilor”, spune Alina Radu, conciliator CSALB.
De la începutul anului şi până pe 23 iunie 2020, CSALB a primit 972 cereri adresate băncilor şi 255 cereri adresate IFN-urilor. Până în acest moment, 247 de cereri au fost acceptate pentru negociere de către bănci şi doar 11 de către IFN-uri.
La acestea se adaugă 120 de cereri soluţionate amiabil (bănci şi IFN-uri), după sesizarea CSALB (aceste cereri nu au mai intrat în procedură de negociere, înţelegerea dintre cele două părţi s-a realizat direct). Restul cererilor sunt în faza de analiză sau au fost respinse de către bănci/IFN-uri din cauze obiective sau în mod nejustificat. În ultimii patru ani, beneficiile obţinute de consumatori în urma negocierilor depăşesc 3 milioane de euro.
Aproximativ 20% dintre cazurile soluţionate de CSALB au beneficii ce depăşesc 5.000 de euro şi au fost obţinute prin reduceri sau ştergeri integrale de sold, scăderea comisioanelor sau a dobânzilor şi/sau restituirea unor sume încasate în trecut.
Anul trecut, CSALB a înregistrat cel mai mare număr de cereri şi dosare (cereri acceptate pentru negociere) din cei 4 ani de activitate: 2.117 de cereri, 664 de dosare (cereri acceptate pentru negociere) şi 244 înţelegeri amiabile (înţelegeri directe între părţi, după sesizarea CSALB).
Anul acesta pare a fi anul recordurilor în materie de valoare a beneficiilor obţinute de consumatori: recordul valoric în lei (298.000 lei şterşi din datoria unui bucureştean) şi recordul în franci elveţieni (52.000 franci şterşi din datoria unui consumator din Oradea) – ambele obţinute în luna ianuarie, precizează CSALB.
CSALB este o entitate înfiinţată ca urmare a unei Directive europene şi intermediază gratuit şi în mai puţin de trei luni negocierea dintre consumatori şi bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice judeţ al ţării pot trimite cereri către Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul centrului. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 19 conciliatori, specialişti în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înţelegerea părţilor are puterea unei hotărâri în instanţă.
news.ro