O Americă și mai multe ”URSS”-uri
Statele Unite ale Americii se retrage încet în matca sa de dinaintea celui De-al Doilea Război Mondial. Fenomenul e cumva similar, dar de semn opus, cu dezintegrarea URSS de la începutul anilor ’90. De semn opus, pentru că entuziasmul general pricinuit atunci de promisiunea libertății, democrației și prosperității veșnice adusă de blocul Vestic învingător, e înlocuit acum de descumpănirea și temerile existențiale fără precedent ale lumii democratice pe cale de a fi lăsată pe cont propriu de cel mai puternic aliat al său. Pentru că oricât ar părea de ciudat, alianța occidentală trans-Atlantică ar fi avut nevoie de vechiul URSS ca să reziste. Cât de amară e ironia asta?
Europenii trebuie să se obișnuiască cu noua realitate. Garantul democrației mondiale, Supermanul lumii care spulberă dictaturi și eliberează popoare, modelul de prosperitate și libertate al întregului mapamond a obosit. Unchiul Sam nu mai vrea și nu mai poate nici să apere nici să-i bage o pită în traistă Occidentului, așa cum a făcut-o din 1945 încoace. De ce? În primul rând pentru că lumea s-a polarizat! Azi sunt mai multe ”URSS”-uri care se contrapun Statelor Unite. Manevrele Chinei pentru smulgerea hegemoniei mondiale, jocul de succes la rupere pe care Rusia îl practică în UE, transformarea lui Erdogan în sultan, haosul din Orient (acolo unde exportul armat de democrație al Americii a dat greș) sunt probleme imense care au supraîncărcat la maxim în ultimul deceniu nota de plată publică a SUA.
”America First”, sloganul festivist sub care se subordonează noua politică protecționistă a SUA, trebuie interpretat ca un oftat al neputinței. Americanii bat în retragere. A început anul trecut prin semnătura pusă de Trump pe decretul de ieșire al SUA din Tratatul de liber-schimb Trans-Pacific (TPP) care ar fi consolidat o zonă de liber schimb între 12 țări ca o contrapondere la influența tot mai mare a Chinei. Fără SUA, tratatul și-a pierdut sensul.
A urmat retragerea din Acordul pentru Climă de la Paris. Gestul îi va permite industriei americane să devină mai competitivă în întrecerea mondială, în special cu China, prin eliminarea costurilor specifice mai mari cerute de promovarea și implementarea tehnologiilor ecologice. Efectele nocive asupra mediului vor fi însă incalculabile. La ora actuală SUA este al doilea cel mai mare poluator din lume, după China, fiind responsabilă de producerea a 18 la sută din totalul noxelor emise.
Un alt pas înapoi a fost retragerea din Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), pe care administrația Trump a acuzat-o că că este „anti-israeliană”.
Denunțarea tratatului nuclear cu Iranul intervenită ulterior a arătat pentru prima dată cât de mare este potențialul de rupere dintre SUA și partenerii săi Vest europeni. Retragerea SUA din tratat (motivată de faptul că Teheranul se înarmează nuclear în continuare deși s-a angajat să nu o facă) și sancțiunile economice anunțate lovesc năprasnic în interesele economice ale companiilor vest-europene care au investiții masive în Iran. Grupul multinațional PSA, al doilea producător de automobile de pe piața UE, a anunțat deja că suspendă activitatea companiilor mixte din Iran conformându-se deciziei SUA legată de acordul cu Iranul.
Ruptura economică dintre SUA și aliații săi ia forme tot mai acute odată cu impunerea de către americani a taxelor vamale suplimentare la importurile de oțel și aluminiu. Momentul a prilejuit reiterarea unei intenții a administrației americane de retragere din tratatul de liber schimb nord-american NAFTA semnat cu Mexicul și Canada. Semnificativ în acest context este că de ”comerțul incorect cu oțel și aluminiu” față de SUA invocat de Trump ca motivație la introducerea taxelor protecționiste nu sunt de vină Mexic, Canada, sau UE, ci China, criticii măsurii precizând că Trump a vizat o țintă greșită. Evident, politica protecționistă americană, naște reacții ostile în oglindă din partea partenerilor tradiționali americani care au anunțat la rândul lor suprataxarea importurilor americane.
Luând puțin distanță și analizând situația, observăm niște tendințe. Privind de la Moscova, Putin poate fi mulțumit. Folosind exclusiv tehnică americană (Facebook, Twitter) a spart Occidentul (Brexit, Trump) și așteaptă acum oportunitatea de a contraataca deciziv pozițiile pierdute acum 30 de ani. Mulțumirea nu e însă deplină pentru șeful din Piața Roșie. Dacă la Vest lucrurile par să se aranjeze pe termen mediu, în Est pare să se ridice o nouă cortină de fier. China comunistă cu economie capitalistă vrea și acum chiar poate să domine lumea așa cum prorocea cândva însuși Nostradamus.
Trăim pe buza unei noi paradigme mondiale în care Turcia lui Erdogan a furat startul, iar Siria este sala de încălzire. Retragerea Americii nu e strategică. Ea este împinsă înapoi în propria matcă de forțe noi cărora nu le mai poate face față. Iar dacă ”America First” e mesajul neputinței, ”Make America Great Again” e o recunoaștere la sursă că SUA nu mai e demult ce a fost cândva.
Adrian SĂLĂGEAN
