O ambulanță plecată în misiune de la Petroșani, implicată într-un accident grav pe șoseaua Lugoj-Timișoara
Aseară, în jurul orei 23.00, echipajul cu medic de la SAJ Petroșani, care ducea la Timișoara victima accidentului de la Dărănești, a fost implicată, la rândul ei, într-un accident rutier, în localitatea Recaș.
Ambulanța venea dinspre Lugoj și transporta la Timișoara un pacient în stare foarte gravă, care necesita investigatii la Neurochirurgie. O soferiță, în vârstă de 30 de ani, a pătruns în drumul principal. fără să se asigure și fără să acorde prioritate autospecialei salvării, lovind-o în plin. În urma impactului, femeia care conducea autoturismul a rămas încarcerată.
”Asistenta de pe echipajul ambulanței lovite a suferit un traumatism cranian, fiind transportată la UPU județean din Timișoara. Tot acolo, cu altă ambulanță a ajuns și pacientul de la Petroșani, care era intubat și ventilat mecanic. Medicul de pe echipaj și ambulanțierul nu prezentau leziuni evidente, dar au fost duși și ei la spital pentru a se exclude orice traumatism”, a comunicat reprezentantul SAJ Hunedoara, medicul Călin Dumitrescu.
Credit foto: Opinia Timișoarei