Nunta pădurenească sau cum să-ţi ceri mireasa cu strigături (GALERIE FOTO)

Calea pietruită se strecoară printre gardurile de lemn orânduite peste pântecul dealului ca să ferească drumul oamenilor din covorul de ierburi şi copaci. Sunt locuri paşnice, unde greierii se-ntrec cu glasurile zecilor de înaripate. Acum, când soarele s-a săltat îndeajuns ca să trezească toată suflarea, peste liniştea pajiştilor se apropie corul vesel al zecilor de zurgălăi şi, din zare, se înalţă praful de sub copitele cailor. Fornăind, se apropie struniţi bine şi mânaţi din urmă de alaiul de sărbătoare. Pădurenii vin să-şi ia mireasa.

V-aţi dorit vreodată să vă întoarceţi în timp? Măcar pentru câteva crâmpeie smulse din veacurile trecute? Ei bine, o excursie în Ţinutul Pădurenilor este un bun început. Aici, lăzile de zestre încă păzesc straiele populare pe care oamenii, chiar dacă nu le mai poartă zi cu zi, tot le scot şi le îmbracă în sărbătoare.

Şi, dacă în majoritatea ţării, doar etnologii mai pot vorbi despre vechile obiceiuri ale satului tradiţional, în pădurenim, orişicine ştie să te îndrume printre tradiţiile locului. Nunta pădurenească are locul ei, bine stabilit în comunitate chiar şi acum, în secolul lumii virtuale.

„La nuntă, fiecare om din sat vine cu ce are mai bun! Este foarte important acest moment în viaţa pădureanului. O pot dovedi – în munca mea de primar, am întâlnit încă oameni, de 50, chiar 60 de ani, care nu erau căsătoriţi la primărie! Pentru faptul că ai scos mireasa în faţa satului, că ai spus în faţa satului că vrei să rămâi cu fata, să-ţi întemeiezi o familie, acel lucru înseamnă mult, mult mai mult decât o semnătură dată la primărie. Şi după aia, când ai vreun necaz prin casă, te gândeşti să mai mergi şi la popa. Obştea a rămas principalul element decizional într-o localitate şi la fel e şi la nuntă. Nunta trebuie să vadă faţa satului, dacă în faţa oamenilor ai hotărât că te căsătoreşti, înseamnă că familia s-a întemeiat. Şi, la fel, în faţa satului, a bătrânilor săi, te şi desparţi sau îţi împarţi averea. Nu trebă să mergi în altă parte, totul se desfăşoară în sat”, povesteşte Ciprian Achim, primarul de la Lelese.

O astfel de nuntă au făcut pădurenii pentru ediţia a XXXVI-a a Festivalului Pădurenilor şi a oamenilor veniţi în curtea casei lui Drăgan Muntean din Poieniţa Voinii. Şi, dacă alaiul mirelui este tocmit de la Lelese, etnologul Rusalin Işfănoni anunţă mândru: „Gazda vine din Runcu Mare şi nuntaşi-s din Alun, din Bunila, din Florese, din Lunca Cernii, toate satele de aici, din Ţara Pădurenilor!”.

Cum se termină slujba de pomenire a regretatului Drăgan Muntean, alaiurile de tineri coboară de la bisericuţa de lemn şi o apucă către casa miresei.

Sunt frumoşi cu toţii în portul lor mândru pădurenesc: unii şi-ai încălecat caii, gătiţi şi ei de sărbătoare, cu ciucuri şi clopoţei. Lumea se adună pe la porţi, iar orăşenii se trag deoparte, cu respect faţă de oamenii care înaintează în mare veselie. “Sus îi lumea, jos îi noru, / ‘I desparte mândra cu doru”, cântă nuntaşii de răsună hotarul Poieniţei. „Două dealuri îi desparte/Ciu-hei, hei, ciu, hei, hei/ Două dealuri ş-o pădure/ Ş-o poieniţă cu mure!”, cântă şi chiuie zdravăn bărbaţii din ceata mirelui, în timp ce intră pe porţile larg deschise, unde îi aşteaptă vornicul miresei.

În satele pădureneşti, vornicului i se spunea „gazdă”, iar naşul era numit „căpitan”, acesta fiind un soi de “căpitan spiritual”. Şi tot „căpitan” este şi vornicul care conduce ceata mirelui, iar pe Ciprian Achim îl prinde de minune acest rol. Ridică mâna, face linişte peste muzicanţi şi priveşte către casă: „Bună ziua, jupâne Gazdă!” şi, de dincolo, vine răspunsul: “Bună ziua, jupâne Căpitane! Da’ ce haz, ce veselie, aici! Ce poate să fie!? Că io p-aci prin ocol, văd feciori jucând, la fereşti văd fete plângând! Da’ nu plâng ca la o înmormântare, ci tocmai ca la o nuntă mare!” şi vorba este luată de vornicul miresii: „No, jupâne Căpitane, după cum văd, dumneavoastră aţi greşit, cale-aţi rătăcit şi văd că v-aţi apucat şi de cerşit!”

Un murmur se ridică dintre nuntaşi: „Hei, jupâne Gazdă! Ie-ne cu încetişorul ş-o să afli tăt adevărul! Că noi aci avem o oaste mare, tăţi cu puşti şi cu pistoale, hăi mulţi îs cu ele goale!”. Gazda se-ncruntă la aşa ameninţare. „Noi am venit după mireasă! Şi dacă nu ne dai mireasa, noi vă spargem casa”, strigă toţi ai mirelui, în timp ce pe vornic îl pufneşte râsul şi zice către ai lui: „Spargeţi p-amar, că de-abia venirăţi până aici!”

Vornicii celor două părţi se întrec în urări şi strigări şi se îndeamnă cu sticlele pline cu ţuică. „Asta-i carte-mpărătească, cine ştie să citească, s-o citească! Cine nu, să ne părăsască! Da‘ fii bun, dă-o la un popă cu barbă ca fumu‘ să ne deie iute răspunsul! Nu la unu‘ cu barbă rară, că ne ţine aici pănă pă sară!”, zice Căpitalul şi dă Gazdei să guste licoarea gălbuie: „Asta-i zamă de prune, de bei multă-n cap să pune!”, zice vornicul miresii şi scoate şi el dopul sticlei să-şi cinstească adversarul. ”Apă goală!”, strigă un nuntaş, dar Căpitanul strigă ridicându-şi pălăria: „Nu-i goală! Când iei o gură şi pălăria-n cap să scoală!” Mirele şi ceata lui încep negocierile. Vornicii celor două părţi se întrec în urări şi strigări. “E, hei, jupâne gazdă! Noi am venit cu a nost’ mândru-mpărat, care dimineaţă s-o sculat, faţa albă şi-o spălat şi pe cal o-ncălecat! O venit călare de la răsărit de soare, că aicea, la apus, ar fi zărit o floricică, care nu-nfloreşte! Pă samă că locu-i nu-i prieşte! Noi am venit cu târnocoape d-argint, să scoatem floricica din pământ, s-o ducem la noi, acasă, că noi acole avem apă! Şi unde s-o plantăm, s-o udăm, unde să-nflorească, să-ntrupească, să rodească şi la mulţi ani să trăiască!”, zice omul ridicând vocea peste mulţime. Până oamenii intră-n casă să aducă mireasa-floare, afară se porneşte iar veselia: „Să zică muzica un joc de doi, să jucăm şi noi! Hai, copii, la joc”, îi pofteşte Căpitanul şi tinerii se prind pe ritmul dubelor: „De-ăsta joc n-am mai jucat,/ de când mama m-o-mbăiat!”

Veselia e molipsitoare şi te trezeşti că baţi ritmul: „Păi, unde joacă pădureni! Păi, nu vezi vara buruieni!” În sfârşit, este adusă şi fata dorită, îmbrăcată în straie pădureneşti şi gătită mândru, de sărbătoare, cu salbă de bani, cunună înflorată şi zâmbet curat.

„Frumoasă-i mireasa noastră!”, strigă în cor nuntaşii, în timp ce fata se apropie de oaspeţi. „Hei, bine-i stă la cer cu lună, la mireasă, cu cunună!”, cântă rudele miresii printre care îl zăreşti şi pe interpretul Bogdan Toma. Gazda aduce tânăra în faţa lumii: “Eee, hei! Tacă răii ca pământu’, s-ascultaţi ş-al meu cuvântu’! Jupâne căpitane! Eu v-am ascultat, în casă am intrat şi tocmai pe jupâneasa mireasă am aflat! Noi v-o arătăm jupâne căpitane, dar nu v-o dăm! Nu ‘năinte s-o probăm: să nu fie şchioapă, să cadă-n vreo groapă, să să-nvârtă bine, să nu ne facem de ruşine! Jupâne căpitane! Ţine mână, voie bună!”, zice gazda şi întoarce fata pe sub mână, apoi o dă oaspeţilor: „Hei! Jupâne Gazdă! Iacătă că noi după ce am căutat, am şi aflat! Şi să ştiţi că noi o luăm, da’ nu năinte s-o probăm! Că am mai păţit noi de-o săptămână, când am ajuns cu ie la poartă, săraca şchioapă, s-o-mpiedecat, ş-o căzut lată! Ţine mână, nănaşule! Ia probeaz-o şi mietale!”. Învârtită domol, pe sub mâinile făcute arc sub cer, pădureanca ajunge pe rând, pe sub mâna naşului, a nănaşei şi, în sfârşit, şi la mire. Mulţumiţi de ce văd, muzicanţi încep a cânta şi nuntaşii a striga: „Frunză verde de pă coastă/ Frumoasă-i mireasa noastră” .

Pas cu pas, strigare după strigare, ritualul te duce înapoi în timp, pe vremea când fetele bune de măritiş aveau lăzile de zestre pline de cămăşi înflorate la care lucrau nopţi în şir. În curte, pe câţiva pari, stau şi acum înşirate câteva straie fain şi migălos lucrate. Mireasa se duce spre ciubărul îmbodobit cu flori, prinde bine buchetul de busuioc şi flori şi începe a stropi nuntaşii cu apă pe deasupra capetelor. „Trăbă să ne udă, spor s-avem!”, strigă vornicul. Apoi, mirele şi aleasa lui cară ciubărului cu apă şi îl duc de-a lungul curţii. “Hai, mireasă, la hultoaie, că norocu‘ tău nu doarme!”. Cei doi varsă apa la rădăcina unui copac şi apoi se întors între nuntaşi: Tăt omu‘ ştie a lucra/ Da‘ mai ştie ş-a juca! Zâceţi brâul muzicanţi!”, strigă Căpitanul şi pădureni se prind de mâini şi joacă în cerc. Cu paşi mărunţi, nuntaşii bat apăsat pământul şi zdrobesc iarba din curtea miresii. Un miros proaspăt, verde crud, se ridică şi se amestecă cu apetisanta aromă a plăcintelor pădureneşti, împărţite cu dărnicie de pe blide mari de către femeile din gospodărie.

Satul răsună de muzică, iar versurile chiuiturilor îi fac pe privitori să zâmbească: „Când meri cu naşa trăbă s-o cinteşti pă naşa, să strâgi aşa: „La nănaşă su‘ cătrânţă/ Ciu hăi, hei, ciu hăi, hei,/ Este-un pui de veverinţă/ Ciu hăi, hei, ciu hăi,/ Nănaşu cu puşculiţa/ Ciu hăi, hei, ciu hăi,/ vru s-omoare veveriţa!” Dup-aia vine mireasa, trăbă să-i ciuhăţi ei: „Mireasă gătată eşti/ Cu mirele cum trăieşti/ Cu mirele trăiesc bine/ Da m-aş ţuca şi cu tine!”, strigă un nuntaş pus pe şotii, cu voce răguşită: „Io o ţâră vocea-m pierdut-o, c-am mai avut asară o nuntă frumoasă, tăt aci la noi, în zona pădurenilor. Nu ştiu, cred c-o dat lupoaica păstă mine şi mi-o pierit o ţără graiul de cauza ciucitului, că io ca bărbat ce mi-s îi învăţ pă copii să ciuată! Şi tăt ciuăcind îmi pierd din voce!”, zâmbeşte bărbatul. Etnologul pădurenilor, Rusalin Işfănoni, fostul director de la Muzeul Satului, spune că anul acesta privitorii au văzut doar o parte din ritualul chemării miresei: „Cerutul propriu zis e un fel de negociere, după care mireasa este prezentată, învârtită pe sub mână să vadă lumea dacă arată bine. Nuntaşii au fost stropiţi cu apă ca să le poarte noroc, să aibă belşug şi fericire-n viaţă. Apa din ciubăr este răsturnată la radăcina unui pom roditor, ca să prindă şi mireasa rod, peste unul, doi ani şi mai mulţi, să trăiască, la mulţi ani! Poate astăzi ne-a privit şi Drăgan Muntean care este sus, în cer, şi ne vede că suntem la casa lui şi facem o nuntă pădurenească. Nu e casă aici să nu aibă muzica lui! Drăgan umblă încă peste tot prin Ţinutul Pădurenilor, printre nori şi peste dealuri!”

Căpitanul îşi ridică clopul cu pană, face semn larg muzicanţilor să oprească muzica de joc şi s-o înceapă pe cea de marş: “Mă, a noşti! Luaţi de p-aici tăt ce apucăm şi la casa mirelui plecăm! Merem în Dealul Cornetului!”

Laura OANĂ