A fost lansat numărul unic 1911, la care vor putea fi raportate incidentele de securitate cibernetică
Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Alexandru Petrescu, a anunţat că, de joi, 2 mai, devine operaţional numărul unic 1911 prin care persoanele fizice, juridice şi instituţiile publice din România vor putea raporta incidentele de securitate cibernetică.
”Astăzi, lansăm prin Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică un număr unic, 1911, apelabil din toate reţelele, la care vor putea fi raportate incidentele de securitate cibernetică de către persoane fizice, juridice şi instituţii publice, oferindu-li-se prin Call Center o asistenţă primară şi consiliere pentru diagnosticare şi remediere”, a declarat ministrul Alexandru Petrescu, într-un comunicat.
Potrivit estimărilor recente, atacurile cibernetice prejudiciază anual economia globală cu 400 miliarde euro, iar impactul economic al criminalităţii cibernetice a crescut de cinci ori din 2013, fiind considerată o provocare pentru însăşi securitatea internă a UE.
La nivelul Uniunii, 80% dintre întreprinderile europene s-au confruntat cu cel puţin un incident de securitate cibernetică în 2018, înregistrându-se o creştere a acestora cu 38% în toate sectoarele industriale.
În România, majoritatea alertelor procesate de Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (87,6%) se referă la sisteme informatice vulnerabile, compromise sau infectate cu diverse variante de malware, situaţie influenţată şi de nivelul scăzut al abilităţilor digitale individuale.
La nivelul anului 2018, în sistemul clasic al CERT.RO au fost înregistrate peste 1.200 incidente unice.
”Prin acest nou serviciu guvernamental, încurajăm în mod special notificarea informaţiilor corespondente incidentelor de securitate cibernetică din partea IMM-urilor sau a cetăţenilor, care sunt adesea afectaţi de campanii maliţioase specifice (cum ar fi multiplele tipuri de scam/phishing, fraude care afectează utilizatorii din România – vishing, frauda cu suport tehnic fals, frauda cu vouchere, frauda cu bilete de avion, etc.) cu efecte negative majore în plan economic şi personal”, a precizat Alexandru Petrescu, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.
news.ro