Numărul focarelor active de pestă porcină africană a crescut la 192, acestea evoluând în 18 judeţe

Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) anunţă că în prezent sunt 192 de focare de pestă porcină africană, în 77 de localităţi din 18 judeţe. Numărul focarelor active a crescut faţă de luna iunie, când erau raportate 55 de focare active. Până acum, au fost ucişi aproape 370.000 de porci afectaţi de boală, iar valoarea despăgubirilor depăşeşte 252 de milioane de lei.

Potrivit ANSVSA, la această dată, pesta porcină africană evoluează în 77 de localităţi din 18 judeţe, cu un număr de 192 de focare (dintre care două în exploataţii comerciale şi unul într-o exploataţie de tip A). În alte 6 judeţe, există doar cazuri la mistreţi.

În total au fost eliminaţi 369.505 de porci afectaţi de boală şi există 1.552 de cazuri la mistreţi

Până acum, au fost stinse 1.240 de focare.

Focarele active de pestă porcină africană sunt în judeţele Satu Mare – un focar în gospodăria populaţiei şi 149 de cazuri la mistreţi; Bihor – 2 focare în gospodăriile populaţiei şi 139 de cazuri la mistreţi; Sălaj – 2 focare în gospodăriile populaţiei şi 47 de cazuri la mistreţi; Tulcea – 19 focare (dintre care 2 focare la exploataţii comerciale) şi 167 de cazuri la mistreţi; Brăila – 6 focare şi 23 de cazuri la mistreţi; Constanţa – 31 de cazuri la mistreţi; Ialomiţa – 155 de cazuri la mistreţi; Galaţi – un focar în gospodăria populaţiei şi 32 de cazuri la mistreţi; Ilfov – 3 focare în gospodăriile populaţiei şi 64 de cazuri la mistreţi; Călăraşi – 5 focare în gospodăriile populaţiei şi 99 de cazuri la mistreţi; Buzău – 5 focare în gospodăriile populaţiei şi 20 de cazuri la mistreţi; Giurgiu – 18 focare în gospodăriile populaţiei şi 28 de cazuri la mistreţi; Teleorman – 77 de focare în gospodăriile populaţiei şi 498 de cazuri la mistreţi; Argeş – 5 focare (dintre care un focar într-o exploataţie de tip A); Olt – un focar în gospodăria populaţiei şi 2 cazuri la mistreţi; Dâmboviţa – 6 focare în gospodăriile populaţiei şi 2 cazuri la mistreţi; Bistriţa-Năsăud – 4 cazuri la mistreţi; Botoşani – 3 focare în gospodăriile populaţiei şi 44 de cazuri la mistreţi; Dolj – 35 de focare în gospodăriile populaţiei şi 5 cazuri la mistreţi; Maramureş -19 cazuri la mistreţi; Prahova -un focar în gospodăria populaţiei; Vâlcea – 2 focare în gospodăriile populaţiei şi un caz la mistreţ; Iaşi – un caz la mistreţ; Vrancea – 22 de cazuri la mistreţi.

Până în 10 iulie, au fost despăgubiţi 8.774 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de 252.227.150 de lei.

În 19 iunie, ANSVSA anunţa că numărul focarelor de pestă porcină africană active era de 55, fiind înregistrată o scădere considerabilă faţă de precedentul bilanţ, când erau 342 de focare active. Cele 55 de focare din prezent evoluau în 31 de localităţi din 11 judeţe.

Prezenţa virusului pestei porcine africane în ţara noastră a fost semnalată pentru prima dată în 31 iulie 2017, în judeţul Satu Mare.

Evoluţia bolii este în permanentă monitorizată, prin examene clinice şi de laborator, iar zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de circumstanţe.

ANSVSA solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei.

Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA judeţeană.

Pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.

ANSVSA precizează că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel economic şi social.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *