Nu toți politicienii sunt la fel
O șopârlă lăsată liber începe să circule din nou printre români. Anume că politicienii sunt toți o apă și-un pământ. Adică, în unanimitate, incapabili, mincinoși și hoți. Lansată după ce social-democrații au pierdut guvernarea, șopârlica asta se joacă cu mințile oamenilor în planul ei de a descuraja din nou electoratul să iasă la vot. Că decât să înlocuim niște politicieni de nimic cu alți politicieni de nimic nu mai bine stăm acasă? Ce dacă pe urmă ies majorități monstruoase…
Ca să se pună iar pe roate percepția asta, se forțează acum o comparație între liberali și social-democrați. Românii sunt invitați să observe critic asemănări între prestația liberalilor după preluarea guvernării și modul în care a guvernat PSD în ultimii trei ani. Căutându-se similitudini, acuzațiile vin în rafală. Că dl. Orban nu a spus adevărul atunci când a declarat că guvernul nu dă ordonanțe de urgență. Că PNL-ul nu primește în partid traseiști. Că țara se scufundă tot mai mult în datorii și deficite, în timp ce, spun criticii, liberalii se coțofănesc în jocuri politicianiste ridicole traficând pe sub masă cu PSD căderea propriului Guvern pentru a se ajunge la anticipate.
Firește, este contraproductiv să căutați în politică prea-curățenia morală dintr-un pension catolic de fete păzite de o institutoare fată-bătrână. Dar ceea ce se întâmplă acum este totuși o binecuvântată și îndelung așteptată întoarcere la normalitate. Atâta câtă poate fi în politica de pe malurile Dâmboviței. Trădarea, fenta, minciunica, înțelegerile secrete între putere și opoziție mascate de cocoșeala verbală de la TV sunt dintotdeauna cerințe în fișa postului de politician. Așa merge lumea liberă.
Este însă imposibil de făcut o comparație între politica de acum și cea din regimul Dragnea. Există o diferență crucială care videază de sens orice paralelă forțată între cele două situații. Nimic din ce se întâmplă astăzi în politică nu mai amenință statul de drept, democrația, instituțiile ei și mandatul european al României. În antiteză, proiectul politic al dlui Dragnea nu a avut alt scop decât cucerirea puterii totale în societate, chiar cu riscul abandonării democrației, a statului de drept, și apartenenței la spațiul european. Dl. Dragnea a fost în mod greșit subevaluat de către cei care îl contestau. S-a dovedit un lider extrem de puternic, de abil, de inventiv, de calculat și, prin consecință, extrem de toxic și periculos. Rețeaua de putere țesută de domnia sa avea ca beneficiar majoritar propria persoană, iar firimiturile îndestulau o camarilă feroce gata să suprime orice opoziție, în forță dacă trebuie. Sufocarea românilor cu gaz de la 10 august nu lasă niciun dubiu asupra acestui lucru. Și în ciuda tuturor celor care îl considerau nepregătit, Dl Dragnea a fost la un pas să reușească. România nu a fost niciodată mai aproape de dictatură în ultimii 30 de ani. Căderea măștilor a lăsat la vedere în toată splendoarea, uneori chiar acolo unde nimeni nu se aștepta, chipul hidos al unor politicieni la putere incompatibili organic cu democrația, statul de drept și europenismul. La final și înainte de a fi prea târziu, regimul Dragnea și implicit partidul pe care fostul lider l-a folosit ca pe propriul ”paspartu” spre autoritarism a fost anihilat de popor. A pierdut europarlamentarele, apoi șeful, apoi prezidențialele, iar acum caută soluții să nu cadă sub radarul electoratului la alegeri.
După prezidențiale, se poate consemna o îmbunătățire a climatului politic, numai că toate manevrele care se produc au ca decor câmpul legislativ pârjolit la Justiție, ruinele instituționale și vertijul economic lăsat în urmă de guvernările dlui Dragnea și de majoritatea PSD și ALDE. După demontarea dlui Dragnea de la butoane, pânza de păianjen în care acesta a încercat să captureze statul s-a rupt. Au rămas însă atârnători de ea o serie de personalități sinistre, precum Călin Popescu Tăriceanu, Tudorel Toader, Florin Iordache, Eugen Nicolicea, Norica Nicolai, Darius Vâlcov, Şerban Nicolae, Claudiu și Olguța Manda, sau Maria Grapini. La fel de sinistre sunt numele unor înalți magistrați, șefi de instituții, comandanți de Poliție și Jandarmerie, numiți pe funcții peste tot unde regimul Dragnea a apucat să-și eclozeze ouăle noii orânduiri.
Să negociezi astăzi înțelegeri cu partidele din care aceste figuri fac parte pare un sacrilegiu. Iar revolta unor oameni de bun-simț este justă. Trebuie să fii politician ca să înțelegi că negocierile sunt o necesitate! Ca să-și atingă obiectivul pe care și l-au ales, bun sau rău, dar sută la sută democratic, liberalii sunt conștienți că au nevoie de sprijinul celor de la PSD. Social-democrații alături de Pro România și ALDE au capacitatea astăzi de a bloca alegerile anticipate. Deși foarte riscant, planul PNL este ca prin alegeri înainte de termen, poporul să iasă masiv la vot și să livreze o rupere definitivă de epoca Dragnea. Analiștii politici critică PNL pentru că oferă și pesediștilor avantaje pentru a-și atinge țelul. Acestea ar fi alegerea primarilor dintr-un singur tur și scrutin uninominal pentru președinții de consilii județene. Nici unul dintre analiști nu iau însă în calcul arbitrajul electoratului. E adevărat că teoria spune că primarul pe funcție are prima șansă să fie reales. Numai că, în practică, blazonul politic pătat de umorile regimului Dragnea ar putea fi fatal pentru candidatura multor primari PSD, și aproape cu certitudine pentru toți cei care nu și-au onorat mandatul.
Lumea vrea ”de ieri” să fie pedepsiți complicii regimului Dragnea și să se reparare urgent justiția și economia acolo unde au fost vătămate. Democrația are însă o digestie mai lentă atunci când vine vorba să-și elimine paraziții. Dar ordinul de eliminare îl dă întotdeauna poporul. Așa cum a făcut-o la ultimele două scrutine. Românii au înțeles clar că, deși seamănă în multe privințe, nu toți politicienii sunt la fel. În cazul particular al dlui Dragnea, diferența e vitală. Cam ca și cea dintre caracterul malign și cel benign la cancer.
Monica Pană
