Nu au identificat sursele de finanțare pentru drumul spre Herculane
Oficialii Ministerului Transporturilor susțin că au avut în vedere includerea drumului național 66A Câmpu lui Neag-Herculane în Master Planul General pentru Transport. Numai că în urma analizelor au constatat că nu sunt îndeplinite criteriile necesare pentru ca drumul să fie inclus în acel document, în baza căruia s-ar fi putut accesa fonduri europene pentru reabilitarea drumului. Astfel, oficialii de la Ministerul Transportului susțin că CNAIR va face demersurile pentru declasarea drumului național, în drum COMUNAL.
“După cum se cunoaște, pentru a beneficia de fonduri nerambursabile în actualul exercițiu de finanțare al Uniunii Europene, România a avut ca și condiționalitate ex-ante* elaborarea Master Planului General de Transport și prioritizarea investițiilor . În urma analizelor multicriteriale efectuate pe parcursul elaborării MPTG, proiectul de reabilitare DN 66A nu a îndeplinit condițiile impuse pentru includerea lui în MPTG. Pentru deblocarea situației acestui obiectiv și identificarea altor mecanisme de finanțare, CNAIR SA, prin Direcția Generală Economică și Financiară – Serviciul Cadastru și Patrimoniu, va iniția demersurile necesare pentru promovarea unui proiect de Hotărâre de Guvern pentru declanșarea sa din drum național în drum comunal”, arată Ministerul Transporturilor.
Cetățenii Văii Jiului au semnat, la finalul anului trecut, o petiție prin care își arătau susținerea pentru reluarea lucrărilor la drumul dintre Câmpu lui Neag și Herculane. Lista cu cele aproape 40.000 de semnături a fost predată fostului premier Mihai Tudose. Mai sunt de realizat circa 20 de kilometri, între Câmpu lui Neag și Cerna.
* (n.r.-înainte de a se produce un eveniment avut în vedere)
Monika BACIU