Nu au bani pentru a lega pârtiile de schi

Pasarela din Straja care ar trebui să facă legătura între două pârtii de schi nu este finalizată, iar autoritățile locale întâmpină dificultăți financiare. Este nevoie de întocmirea unei documentații de avizare a lucrărilor de intervenții, însă municipalitatea nu dispune de fondurile necesare.

“Pentru realizarea acelei punți de legătură trebuie să facem un DALI. El există în proiectul central, dar trebuie să facem DALI. Nu am găsit resursa financiară să facem acest lucru. Este nevoie de un plan detaliu care durează o perioadă de timp și trebuie să găsim o firmă care să fie specializată. Îl avem în obiectivul nostru”,  a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.

Realizarea pasarelei este inclusă în proiectul principal de dezvoltare a domeniului schiabil Straja. Tot din proiectul de dezvoltare face parte și dotarea stațiunii cu ratracuri, dar și tunuri de zăpadă.

“Avem licitate încă de anul trecut ratracturile pentru Straja, unde cofinanțarea noastră este de 15%, ministerul trebuie să pună bani, trebuie să intrăm într-o Comisie Tehnică, mai sunt câteva detalii de rezolvat și anul acesta vom avea 10 tunuri de zăpadă. Mai avem încă 10, deci 20 de tunuri de zăpadă sunt suficiente pentru Straja. Mai avem de realizat garajul de ratracuri, care face parte din proiectul mare”, mai spune primarul.

În stațiunea montană Straja, lucrările au demarat în anul 2011 în cadrul proiectului “Schi în România, stațiunea Straja”. Obiectivele proiectului constau în realizarea unei telegondole, amenajare 7 pârtii existente, 3 telescaune, 1 teleschi, realizare 7 pârtii noi, 6 ratrakuri și garaj cu dotări necesare service, centre servicii turistice, jandarmerie, motocositoare pentru întreținerea pârtiilor în perioada de vară urmare a înierbării acestora, sistem ticketing cu 4 puncte de vânzare a cardurilor, terminal acces, unitate de control, drumuri acces, 2 parcări, utilități, fun park iarnă, park snowboard, fun park vară, instalație zăpadă artificială: lac de acumulare cu rețele de captare apă pentru lac, 20 mașini de producere a zăpezii artificiale, sistematizare și semnalizare trașee turistice (10 trașee montane). Și în Straja mai sunt multe de făcut, potrivit documentelor Ministerului Turismului. Proiectul este finalizat în proporție de 75%.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *