Noua listă a statelor considerate cu risc epidemiologic, în vigoare

Noua listă a statelor considerate cu risc epidemiologic a intrat în vigoare, iar Grecia, una dintre destinaţiile de vacanţă preferate de români, a fost inclusă pe lista roşie, ca urmare a creşterii incidenţei. Persoanele care vin din statele aflate pe lista roşie nu intră în carantină dacă sunt vaccinate. De asemenea, copiii cu vârsta sub 6 ani sunt exceptaţi automat de la carantină

„Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat, în 29 iulie 2021, Hotărârea numărul 52 privind aprobarea listei ţărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat”, a transmis CNSU.
Lista a intrat în vigoare la miezul nopţii.
„Decizia ca lista să intre în vigoare la această dată a fost luată pentru a nu afecta cetăţenii români care se întorc în ţară în acest sfârşit de săptămână”, au mai precizat autorităţile.
Principalele modificări survenite sunt:
-în zona roşie au intrat: Grecia, Irlanda, Monaco, Maldive, Bahamas, Curaçao şi Insulele Virgine ale Statelor Unite;
în zona galbenă au intrat:
  • din zona roşie, în urma scăderii incidenţei: Suriname şi Insulele Feroe;
  • din zona verde, în urma creşterii incidenţei: Franţa, Belgia, Israel, Statele Unite ale Americii, Islanda, Honduras, Aruba şi Sint Marteen;
în zona verde au intrat: Oman, Paraguay şi Uruguay.
„Vă reamintim că persoanele care sosesc în România din state aflate în zona roşie nu intră în carantină dacă sunt vaccinate. De asemenea, copiii cu vârsta sub 6 ani sunt exceptaţi automat de la carantină, iar cei cu vârsta între 6 şi 16 ani sunt exceptaţi dacă prezintă la intrarea în ţară un test cu rezultat negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înainte”, a mai transmis CNSU.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *