Nou cod de instabilitate atmosferică. Teritoriul județului Hunedoara sub cod GALBEN

Meteorologii au transmis o avertizare de instabilitate ce va cuprinde și județul Hunedoara, începând de la ora 12:00, unde cerul se va înnora treptat și vor cădea ploi ce vor avea caracter torențial, grindină de mici dimensiuni, vijelii. Instabilitatea se va menține până joi, 20 iulie 2023 la ora 10:00. De mâine, în zona noastră, temperaturile vor mai scădea ușor.

 

 

 „În intervalul menționat, la început în Banat, iar spre seara și noaptea și în Oltenia, vestul Munteniei, Maramureș și local în Transilvania și la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale în general de 55…70 km/h), vijelii, grindină, frecvente descărcări electrice și averse torențiale (în intervale foarte scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat peste 30…40 l/mp).

De asemenea, după ora 18:00 și până joi dimineața, la ora 10:00, fenomenele meteo se vor intensifica, conform ANM, atmosfera de instabilitate se va accentua în următoarele zone:

„În intervalul menționat în Banat și vestul Olteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale de 70…90 km/h și izolat de peste 100 km/h), vijelii puternice, grindină de medii și posibil mari dimensiuni, frecvente descărcări electrice și averse torențiale (în intervale scurte de timp, de 1 până la 3 ore, cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat peste 50…60 l/mp), conform sursei citate.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *