De Ziua Internațională pentru Nonviolență în Școală, polițiștii hunedoreni au fost prezenți în mijlocul elevilor
Ziua Internațională pentru Nonviolență în Școală, marcată de polițiștii hunedoreni prin activități educativ-preventive derulate de aceștia în unitățile școlare
Ziua de 30 ianuarie este declarată Ziua Internațională pentru Nonviolență în Școală, reprezentând o modalitate de a atrage atenția asupra violenței din mediul școlar. Cu această ocazie, polițiștii hunedoreni au intensificat acțiunile destinate creșterii siguranței în unitățile de învățământ, prin desfășurarea mai multor activități cu caracter preventiv-educativ adresate elevilor din toate nivelurile de învățământ preuniversitar.
Astfel, sub sloganul ,,Ia ATITUDINE, spune STOP VIOLENȚEI!”, polițiștii hunedoreni vor fi astăzi prezenți în rândul elevilor, încercând printr-o abordare adecvată să-i facă pe aceștia să conștientizeze consecințele negative pe care le are adoptarea unui comportament violent, oferindu-le sfaturi pentru prevenirea victimizării și îndemnându-i să ia atitudine în cazul în care sunt martorii unor fapte de violență.
Totodată, pentru marcarea semnificației acestei zile, astăzi va fi lansată Campania ,,COD ROȘU! Bullying-ul DOARE!”, inițiată de polițiștii Biroului Siguranța Școlară, campanie care se va desfășura în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, Consiliul Județean al Elevilor Hunedoara și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Hunedoara. Scopul campaniei îl reprezintă reducerea fenomenului de ,,bullying” (violența psihologică/fizică) în unitățile școlare, pentru îmbunătățirea climatului educațional. Activitățile campaniei vizează în special unitățile școlare unde au fost semnalate astfel de cazuri, însă, în scop preventiv, în perioada 30 ianuarie 2023-06 aprilie 2023, vor fi desfășurate activități cu această temă în cât mai multe unități școlare hunedorene.
IPJ Hunedoara