Noi reguli pentru pescari

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a pregătit un nou ordin privind practicarea pescuitului recreativ în condiţii de siguranţă şi de limitare a efectelor pandemiei de COVID-19, ordin care îl va modifica pe cel emis cu câteva zile în urmă şi ale cărui prevederi au generat controverse. Conform anunţului făcut joi de ministrul Agriculturii Adrian Oros, au fost eliminate obligativitatea ca administratorii locurilor de pescuit să impună interzicea socializării, precum şi obligativitatea purtării măştii.

Este vorba de un ordin comun al Ministerului Agriculturii şi cel al Sănătăţii, care impune nişte reguli şi rigori pentru a limita răspândirea pandemiei.

”Pentru că s-au strecurat în vechea formă a Ordinului – pentru că azi discutăm de un alt ordin care a plecat de la minister spre avizare la Ministerul Sănătăţii – am reformulat şi am scos câteva dintre articolele vechiului ordin, şi anume: s-a scos obligativitatea ca administratorii să impună interzicea socializării. Apoi, administratorii vor permite prezenţa vizitatorilor prin perimetrul locului de pescuit. De asemenea, din obligaţiile pescarilor recreativi, s-au scos acele articole care se refereau la evitarea socializării cu alţi pescari, purtarea măştilor până la momentul accesului în perimetrul locului de pescuit şi a rămas ca pescarii să aibă obligativitatea de a lăsa perimetrul de pescuit curat şi să respecte cu stricteţe regulamentul amenajării piscicole, urmând ca cei care gestionează amenajările piscicole să-şi stabilească prin regulament care sunt regulile în interior”, a anunţat joi ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, în cadrul unei conferinţe de presă.

De asemenea, s-a eliminat păstrarea distanţei de minimum 1,5 metri între pescarii recreativi şi evitarea oricărei forme de socializare cu alţi pescari reacreativi participanţi în aceeşi zonă de pescuit.

”Aceasta este forma în care a plecat azi dimineaţă spre Ministerul Sănătăţii, unde sper ca cei de acolo să avizeze modificările pe care noi le-am făcut la acest ordin privind regulamentul de practicare a pescuitului reacreativ”, a mai spus ministrul Agriculturii.

Ordinul a fost făcut cu consultarea administratorilor amenajărilor piscicole, afirmă ministrul.

Conform ordinului publicat marţi în Monitorul Oficial, la intrarea pe baltă pescarilor urma să li se măsoare temperatura şi să primească măşti. De asemenea, nu au voie mai mult de doi pescari pe acelaşi stand, cu distanţă de cel puţin 2 metri între ei. Pescarii nu au voie să facă  grătar şi nici să consume alcool. Pescarii trebuie de asemenea ”să evite să socializeze”.

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *