Noi avertizări cod galben şi portocaliu de inundaţii pe râuri din treisprezece judeţe, până luni

Hidrologii au emis, sâmbătă, noi avertizări cod galben de inundaţii pe râuri din 29 de judeţe şi cod portocaliu de inundaţii pe râurile din 11 judeţe, începând de sâmbătă până luni, interval în care, din cauza ploilor şi topirii zăpezii existente încă, vor fi scurgeri pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri pe râurile mici cu posibile inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri şi cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare. De asemenea, sâmbătă a intrat în vigoare o atenţionare cod galben de ploi în zona de vest a ţării, iar începând de la ora 18.00 va fi în vigoare o avertizare cod galben de lapoviţă şi ninsoare, cu intensificări ale vântului, în jumătatea de nord a Moldovei şi în zona Carpaţilor Orientali.

Astfel, avertizarea cod galben emisă de către hidrologi intră în vigoare sâmbătă, de la ora 20.00, şi este valabilă până duminică seară, la ora 20.00, pe râurile din bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Tur, Lăpuş (judeţele Maramureş şi Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa-Năsăud), Someşul Mic (judeţul Cluj), afluenţii mici ai Someşului aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Crasna (judeţele Sălaj şi Satu Mare), Barcӑu (judeţele Sălaj şi Bihor), Crişul Repede – bazin superior şi mijlociu (judeţele Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele Bihor şi Arad), Crişul Alb (judeţele Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele Alba şi Cluj), afluenţii Mureşului aferenţi sectorului aval confluenţă Arieş – amonte S.H. Radna (judeţele Cluj, Alba, Sibiu, Hunedoara şi Arad), Olt – curs mijlociu şi inferior (judeţele Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea şi Olt), Călmăţui (judeţele Olt şi Teleorman), Neajlov – bazin inferior (judeţele Teleorman şi Giurgiu).

Începând de duminică, de la ora 6.00, până duminică, la ora 20.00, va fi în vigoare şi o avertizare cod galben de inundaţii pe râurile din bazinele hidrografice Mureş – bazin superior amonte confluenţă Arieş (judeţele Harghita, Mureş, Bistriţa-Năsăud), Târnava Mare, Târnava Mică (judeţele Harghita, Mureş, Sibiu şi Alba),  Bega – bazin superior (judeţul Timiş), Timiş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Bârzava, Moraviţa (judeţele Caraş Severin şi Timiş), Caraş (judeţul Caraş Severin), Desnӑţui (judeţele Mehedinţi şi Dolj), Jiu – bazin superior şi mijlociu (judeţele Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Dolj), Olt – afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Argeş, Dolj şi Olt), Vedea – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Argeş, Olt şi Teleorman), Argeş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Dâmboviţa, Prahova şi Ialomiţa), Buzău – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele Braşov, Covasna şi Buzău).

Hidrologii au emis şi o avertizare cod portocaliu de inundaţii care va fi în vigoare până duminică dimineaţă pe râurile din bazinele hidrografice Iza, Tur, Lăpuş (judeţele Maramureş şi Satu Mare), Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic – bazin superior (judeţul Cluj), Crasna – bazin superior (judeţul Sӑlaj), Barcӑu – bazin superior (judeţele Sӑlaj şi Bihor), Crişul Negru – bazin superior (judeţul Bihor), Crişul Alb – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele Hunedoara şi Arad), Arieş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Alba şi Cluj). De asemenea, până duminică, la ora 12.00, este valabil codul portocaliu pe râurile din bazinele hidrografice  Olt (sector S.H. Hoghiz – amonte S.H. Sebeş Olt) din judeţele Braşov şi Sibiu.

De asemenea, de sâmbătă, de la ora 14.00, este în vigoare o avertizare cod galben de ploi emisă de meteorologi pentru zona de vest a ţării, iar începând de la ora 18.00 este instituit un cod galben de lapoviţă şi ninsoare, cu intensificări ale vântului, în jumătatea de nord a Moldovei şi în zona Carpaţilor Orientali. Ambele avertizări urmează să expire duminică la ora 8.00, când intră în vigoare o nouă avertizare de ploi abundente, vânt şi temperaturi scăzute în 32 de judeţe şi în Capitală.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), de sâmbătă de la ora 14.00 şi până duminică la ora 8.00 se vor produce ploi însemnate cantitativ în Maramureş, Crişana, Banat, vestul Transilvaniei, zona Carpaţilor Occidentali.

„Începând din după-amiaza zilei de sâmbătă, 17 martie, aria ploilor va cuprinde vestul şi nord-vestul ţării, precum şi zonele montane aferente şi se vor cumula cantităţi de apă local de peste 20…25 l/mp şi izolat 40…50 l/mp. În a doua parte a nopţii de sâmbătă spre duminică, în nord-vestul ţării vor fi precipitaţii mixte şi condiţii de polei. Vântul va sufla moderat, temporar cu intensificări în general de 50…55 km/h”, spun meteorologii.

Vântul va avea intensificări şi în celelalte regiuni, cu viteze mai mari, care vor atinge 55…65 km/h în cursul nopţii, în regiunile sud-estice. La munte, în special pe crestele Carpaţilor Meridionali, vântul va sufla cu rafale de peste 80…90 km/h.

Un alt cod galben, valabil de sâmbătă, de la ora 18.00 şi până duminică la ora 8.00 vizează  jumătatea de nord a Moldovei şi zona Carpaţilor Orientali, unde se vor produce precipitaţii moderate cantitativ sub formă de lapoviţă şi ninsoare, cu depunere de strat de zăpadă şi intensificări ale vântului.

„În jumătatea de nord a Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor Orientali vor fi precipitaţii la început mixte, ce vor favoriza local depuneri de polei, apoi sub formă de ninsoare. Local se va depune strat de zăpadă. Vântul va prezenta intensificări, cu viteze de 50…55 km/h, iar la munte peste 70 km/h viscolind temporar ninsoarea”, precizează ANM.

Duminică, de la ora 8:00, intră în vigoare un nou cod galben de ploi abundente, vânt şi temperaturi scăzute, urmând să fie afectate 32 de judeţe şi Capitala

„În intervalul menţionat vor fi precipitaţii pe arii extinse în jumătatea de sud-est a teritoriului.În Moldova, precum şi în zona Carpaţilor Orientali vor predomina ninsorile şi se va depune strat consistent de zăpadă. În Muntenia şi în cea mai mare parte a Transilvaniei, la început va ploua, apoi vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vor fi condiţii de polei. În Oltenia şi în Dobrogea vor fi mai ales ploi. Cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp şi izolat 40 l/mp”, anunţă meteorologii.

Vântul va avea intensificări în majoritatea zonelor, mai susţinute în est şi în sud-est, cu viteze de 55…65 km/h, precum şi la munte, unde rafalele vor depăşi 70 km/h, temporar viscolind ninsoarea.

Vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece pentru această perioadă, astfel că se vor înregistra temperaturi cu peste 10…15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *