Noaptea Sfântului Andrei, când bariera dintre văzut și nevăzut se ridică
Se spune că în noaptea Sfântului Andrei se ridică bariera dintre văzut și nevăzut. Este o noapte mistică, iar în cătunele din Valea Jiului, momârlanii au o serie de superstiții.
Probabil că nimic altceva nu poate defini mai bine spiritul unui popor decât străvechile sale tradiţii si obiceiuri. Călătorul vestic va fi surprins să descopere în România un loc plin de legende, mituri si tradiţii păstrate de-a lungul secolelor.
Definită dinăuntrul ei, subiectiv, mitologia este o încercare globală de cunoaştere absolută a universului, deci o filosofie incluzând demersul mistic şi o ştiinţă generală excluzând experimentul, şi care se constituie în orice cultură primitivă, operând cu mijloace magice şi manifestându-se prin adaptarea concretă epică a abstracţiilor şi a fenomenelor superioare la situaţia psihosocială dată, ca şi prin explicarea simbolică a acestora.
Noaptea din ajunul Sfântului Andrei este destinată unor obiceiuri, poate precreştine, care să asigure protecţie oamenilor, animalelor si gospodăriilor. Țăranii români le-au pus sub oblăduirea acestui sfânt, tocmai pentru că ele trebuie garantate de autoritatea și puterea sa.
Ajunul Sfântului Andrei este considerat unul dintre acele momente în care bariera dintre văzut și nevăzut se ridică. Clipa cea mai prielnică pentru a obţine informatii cu caracter de prospectare pentru anul care vine.
Se crede că în această noapte „umblă strigoii” să fure „mana vacilor”, „minţile oamenilor” și „rodul livezilor”. Împotriva acestor primejdii, țăranul român foloseşte ca principal element apotropaic (de apărare), usturoiul. În egală măsura, casa, grajdul, coteţele, uşile și ferestrele acestora sunt unse cu usturoi pisat, menit să alunge pătrunderea duhurilor rele la oameni și animale.
Recomandarea redacției
