Nistor calcă în picioare proiectele lui Hărău și interesele hunedorenilor!

În data de 10 august, în conferința de presă organizată la Lupeni în noul cabinet parlamentar PNL, senatoarea liberală, Carmen Hărău, îi informa pe hunedoreni, prin intermediul presei județului, că proiectul ei, prin care mulți dintre hunedoreni ar trebui să beneficieze de reducerea vârstei de pensionare cu doi ani, fără penalizări, votat în Senat, este blocat din noiembrie 2017 în Camera Deputaților. Politicianul liberal aflat în opoziție, cerea, după numeroase insistențe colegiale în particular, prin intermediul presei, ajutorul colegilor parlamentari din arcul puterii, ca proiectul să fie pus în discuție și votat pentru a deveni lege. Senatoarea PNL, căreia îi mai fusese respins la vot în Camera Deputaților, inclusiv cu votul echipei PSD din județ, un proiect de lege care ar fi rezolvat inechitățile dintre pensionarii grupelor I și II, pensionați înainte și după 1 ianuarie 2011, a acuzat echipa de deputați ai puterii, pe Nistor, Intotero, Toma și Marica, că nu sunt preocupați de cetățenii care i-au trimis în Parlament. Hărău a invocate exemplul altor zone geografice, menționând că, acolo unde pesediști sunt mai responsabili, cetățenii beneficiază deja, de facilitatea de pensionare anticipată pentru poluare.

În replică, Nistor a făcut ce știe el să facă mai bine: atac la persoană asupra senatoarei liberale.

Nu este prima oară când procedează astfel! Pe parcursul mandatului trecul, la informările disperate ale colegei de Parlament, aflată în opoziție,  în legătură cu soarta sumbră care se pregătește Complexului Energetic Hunedoara, Nistor i-a prăbușit în cap tone de lături, poreclind-o, insultând-o în fel și chip, personal sau prin trompete plătite cu banii din taxele și impozitele noastre, inclusive insinuând, fără dovezi, că fură bani publici, totul pentru a o decredibiliza și a o intimida să tacă, eventual să plece din politică. Lui Nistor@co  nu le place “gălăgia” celor din opoziție! Nici a celor din societatea civilă! Obișnuiesc să opereze în deplină liniște. În același timp, Nistor a considerat potrivit să-i liniștească pe mineri și pe energeticieni, mințindu-i cu nerușinare, cum face și acum, că Hărău dezinformează. Oare cum mai poate să apară în fața acelorași oameni, acum, când a devenit clar că disperarea din 2015 a lui Hărău era mai mult decât justificată ?!

Incapabil să se reinventeze, Nistor atacă din nou. Se adresează unuia dintre cei mai harnici  dintre parlamentarii români, unui fost om de afacere onest, care și-a făcut banii, încă din 1990, transparent, înainte de a intra în politică. Mai mult decât atât: Hărău are verticalitatea, de neînțeles pentru cei ca Nistor, să se bată, făcând opoziție, cu indolența, viclenia și lăcomia unora care, fără politică n-ar avea șanse să fie salutați de concetățeni cu „să trăiți sau, după caz, cu  „săru’ mâinile”

Zice Nistor, ca pentru tâmpiți, alături de alte bălmăjeli la care suntem, deja, imuni: “ Atunci când nu ai altă variantă decât dezinformare și bârfă de piață, deși ești reprezentant în Parlamentul României, este foarte grav. Oamenii nu așteaptă vorbe. Ei vor fapte. Și pot să înțeleg că atunci când nu poți construi nimic real îți place să faci gălăgie. Este singura modalitate de a distrage atenția de la lipsa reală de acțiune, doamna senator.”

Dar zice și fostul lui consilier, dl Gros, într-una dintre pozițiile publice din ce în ce mai interesante, pe care le exprimă în spațiul public după ani de zile în care i-a fost în preajmă: Este știut de acum că Nistor este un individ fără abilități în comunicare și socializare, un politruc care de teama competiției nu a putut forma niciodată în jurul său o echipă de profesioniști pentru a crea un program politic serios.
Nistor nu a avut niciodată o strategie de dezvoltare pentru județul Hunedoara cu care să se prezinte în fața celor peste 10.000 de membri PSD, dar ceea ce l-a urcat atât de sus au fost viclenia, prefăcătoria și jocul de culise”.

Începe să devină greu, Nistore, să te izbești de oameni valoroși și cu anduranță! Oameni pe care nu poți nici să-i mituiești, și nici n-ai cu ce să-i șantajezi!

 

Monica Pană

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *