Nicolae-Florin Oancea: „Am premiat astăzi, excelența și performanța în sport”
Imaginea şi numele municipiului Deva au fost promovate în mod excepţional şi în anul 2021 de către sportivii care au obţinut rezultate deosebite în competițiile internaţionale şi naţionale oficiale. Talentul și munca asiduă a sportivilor deveni au făcut posibile aceste performanțe iar antrenorii și toți membrii colectivelor tehnice au avut un rol hotărâtor.
Acești sportivi valoroși și talentați care au făcut ca numele municipiului Deva să fie rostit cu mândrie și admirație merită aprecierea noastră.
Pentru Primăria Deva și pentru Consiliul local al municipiului Deva, susținerea sportului de performanță în municipiul nostru este un obiectiv important, care urmăreşte îmbunătățirea continuă a rezultatelor sportive, realizarea de recorduri și obținerea de victorii.
Pentru realizarea acestui obiectiv, administrația locală apreciază contribuția semnificativă și constantă a sportului de performanță la reprezentarea și sporirea prestigiului municipiului Deva pe plan național și internațional.
Administrația publică locală susține sportul devean iar dezvoltarea infrastructurii sportive este prioritară pentru noi. În acest sens am demarat investiții importante în acest domeniu.
Sportul românesc are nevoie de modele, iar acești sportivi fac parte dintre cei a căror muncă, pasiune și dăruire sunt demne de urmat.
Deva este mândră de voi, dragi sportivi!
Sunteți campionii noștri!
Succes în continuare și un An Nou cu rezultate excepționale!
Nicolae-Florin Oancea
Primarul Municipiului Deva