Nicolae Ciucă este propunerea PNL pentru funcția de premier
Ministrul interimar al Apărării Nicolae Ciucă a fost propus şi votat de Biroul Executiv al PNL pentru funcţia de premier, cu unanimitate de voturi, au precizat surse liberale pentru News.ro. Ulterior, decizia a fost anunţată oficial de Rareş Bogdan şi de Gheorghe Flutur, însă propunerea a aparţinut liderului PNL Florin Cîţu. Decizia conducerii PNL vine după o discuţie pe care preşedintele PNL Florin Cîţu a avut-o cu preşedintele Klaus Iohannis, în urma blocării negocierilor cu cei de la PSD.
Gheorghe Flutur a precizat că votul pentru Ciucă a fost unanim şi că propunerea a fost a lui Cîţu.
Rareş Bogdan a precizat că în următoarele 4 zile trebuie finalizate negocierile şi că la 16:00 este programată întâlnire cu PSD, la care va prticipa şi Nicolae Ciucă, urmând să fie discutată împărţirea ministerelor.
„Din multiple motive ce ţin de rigurozitate, cunoaşterea statului român, de momentul actual şi datorită capacităţii sale manageriale pe care a reuşit să şi-o demonstreze ca Şef de stat Major al Armatei Române”, a explicat Rareş Bogdan raţiunile desemnării lui Ciucă de către PNL.