NEWS ALERT: Accident rutier cu 4 răniți și un mort în localitatea Cosevita. 3 dintre victime sunt copii

Cinci oameni au fost răniți în urma unui accident rutier în localitatea Cosevita. Unul dintre ei a fost încarcerat și a decedat, în ciuda eforturilor depuse de salvatori.

”Pentru descarcerarea, salvarea și stabilizarea răniților intervin echipaje reunite ale ISU Hunedoara și Timiș. În operațiuni sunt implicate două autospeciale de descarcerare, cinci ambulanțe SMURD și SAJ, precum și o autospecială de transport victime multiple. Circulația este blocată în acest moment”, a declarat Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.

În accident au fost implicate două autoturisme și un autotren.

”Dintre cele cinci victime, trei sunt copii. Copiii au răni, dar sunt conștienți și cooperanți. În ciuda eforturilor depuse de pompierii salvatori, bărbatul a decedat. Copiii au 4 luni, 5 ani și 10 ani. Aceștia se aflau în același autoturism cu părinții lor. Copiii și mama lor sunt transportați cu ambulanțele la spital în Timișoara”, mai spune Anemona Doda.

Polițiștii precizează că accidentul a avut loc din cauza unei depășiri neregulamentare

”În data de 22.12.2017, în jurul orei 10:35, un bărbat în vârstă de 33 de ani, din judeţul Neamţ, în timp ce conducea o un autoturism pe DN68A, pe raza localităţii Coşava (limită cu jud. Timiş), din direcţia Lugoj-Deva, în urma efectuării unei depăşiri neregulamentare, a acroşat un autoturism care circula regulamentar din sens opus, condus de un vasluian de 33 de ani, după care a intrat în coliziune frontală cu un autocamion condus, tot din sens opus, de un bărbat de 34 de ani, din judeţul Arad. În urma evenimentului rutier, a rezultat decesul conducătorul auto care a produs evenimentul rutier, precum şi vătămarea corporală a unei pasagere în vârstă de 31 de ani şi a trei minori (în vârstă de 4 luni, 5 ani şi 9 ani), pasageri în acelaşi autoturism. Traficul rutier este blocat pe durata intervenţiei echipajelor de prim ajutor şi a cercetării la faţa locului efectuată de poliţiştii rutieri, fiind dirijat pe rute ocolitoare. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal”, au precizat oficialii IPJ Hunedoara.

 

…știre în curs de actualizare

Anamaria Nedelcoff

anamaria.nedelcoff@gmail.com

nedelcoff has 421 posts and counting.See all posts by nedelcoff

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *